Fotbalul, stiintele politice si istoria comunismului au ceva in comun: toata lumea crede ca se pricepe la ele. Toti au ceva de comentat, expertiza este considerata superflua, un moft academic pe care nu dam doua parale. Lucrul in arhive, consultarea unor colectii de reviste de mult, pe nedrept, uitate, interviurile cu martorii, investigatiile aprofundate, la ce bun toate acestea? Ne dam cu presupusul dupa cum ni se nazare, suntem cu totii maestri ai cunoasterii istorice, ai departajarilor ideologice, ai traditiilor spirituale. Cam asa stau lucrurile in acest zile cu ceea ce a devenit pentru unii un fel de sport pseudo-teoretic. Dl Patriciu aproximeaza jenant ce-a fost mensevismul pentru a-l putea ataca de o maniera ignobila pe Gabriel Liiceanu prin invocarea frauduloasa a lui Adam Michnik. Sar de la galerie diversi anonimi care incep sa citeze, fara sa priceapa de fapt ce citesc, texte gasite aleatoriu pe internet. “Wikipedia” este prezentata ca o noua evanghelie, un fel de depozit absolut al cunoasterii universale, desi, cum se stie, textele nu sunt semnate si n-au trecut vreodata printr-o minima verificare academica. In plus, daca Wikipedia in engleza mai trece prin varii filtre, ceea ce apare uneori in editia romaneasca tine de suprarealism. Din nefericire, imi spun prietenii mei polonezi, situatia este similara in cazul editiei in acea limba. Iata de ce cred ca merita sa reiau mai jos cateva adevaruri factuale, usor demonstrabile si care n-ar trebui sa necesite dezbateri speciale.
Ignorantia non est argumentum, nu voi obosi sa o repet. Polemicile din ultimele zile se vor dovedi, cred multi, sterile daca nu vom ramane macar cu unele lucruri clarificate. De pilda, ca polemica nu inseamna sa azvarli cu noroi, ca in casa spiritului nu se intra cu bocancii, ca nu putem jongla cu concepte istorice bine structurate si sistematic studiate doar pentru ca “X