La Drăgăneşti, domeniile Mondialului ascund secretul unei ascensiuni spectaculoase. În urmă cu 20 de ani familia interlopului trăia în case sărăcăcioase clădite cu greu de înaintaşi, ţigani pieptănari. Au fost rase din temelii, iar în locul lor s-au ridicat peste noapte vilele cu turnuleţe.
La marginea municipiului Slatina, un indicator vechi şi ruginit, care te anunţă câţi kilometri mai sunt până în localitatea vestitului interlop, parcă vesteşte drumul plin de hârtoape şi deszăpezit doar pe jumătate.
Oraşul Drăgăneşti-Olt te întâmpină cu imagini de cătun umil: case mici şi învechite, înghesuite pe o parte şi pe alta a drumului îngust şi ciuruit de gropi. E cartierul Comani.
În centrul care ţine preţ de trei magazine şi patru blocuri, pe partea dreaptă a bulevardului, stă bine ascunsă de câţiva pomi clădirea Primăriei. La intrare, paznicul citeşte ziarul, pe care-l are deschis tocmai la povestea recursului lui Sandu Anghel.
„Parcă în afară de Bercea al nostru şi divorţul lui Columbeanu, nu se mai întâmplă nimic în ţara asta", îi spune gardianul, dezamăgit, unui coleg care păşeşte în clădire. În primărie bate vântul, la propriu şi la figurat. „Domnu' Primar nu este. Ştiu că e plecat din oraş, dar sun şi întreb", ne dă asigurări acelaşi paznic, primind în scurt timp confirmarea telefonică.
VEZI GALERIE FOTO CU DRĂGĂNEŞTI-OLT
Doar lui Inspector i-a plăcut cartea
Ca mai în toate aşezările Olteniei, rromii au comunitatea lor, la periferie, denumită sugestiv „ţigănie". Până să ajungi aici, treci pe lângă Şcoala Generală de Arte şi Meserii. În clădirea îmbătrânită a mers cândva, pentru puţini ani, să-nveţe carte interlopul arestat acum pentru că şi-a înjunghiat nepotul.
Despre cum s-au şcolit cei din familia Anghel ştie mai multe Ion Nicolae (62 de ani), de patru decenii profesor de istorie-geograf