Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băhăian, băgat la carceră de Facebook

Publicat in Cancan, sâmbătă 26 februarie 2011 ·

Hobby. Băhăian nu se poate abţine de la conversaţiile siropoase purtate pe site-ul de socializare Dovadă. Utilizatorul Sergiu Băhăian şi-a făcut o prietenă nouă şi în urmă cu câteva zile, în perioada 10-16 februarieDupă ce angajaţii Penitenciarului Slobozia au aflat că deţinutul Băhăian, care e acuzat că a comandat asasinate, frecventează site-urile de socializare folosind telefonul mobil, gardienii au descins la acesta în celulă. Au găsit nu unul, nu două, ci... trei telefoane performante, cartele SIM şi un încărcător.

"În noiembrie 2010 s-a efectuat o percheziţie în urma căreia s-au descoperit două telefoane mobile, ascunse de Băhăian sub salteaua patului. După doar o săptămână, s-a mai efectuat un control şi s-au găsit, printre lucrurile aceluiaşi deţinut, alte două obiecte interzise: o cartelă SIM şi un încărcător. Luna trecută, în urma unor verificări, s-a descoperit din nou asupra lui Băhăian un telefon mobil. De fiecare dată, a fost sancţionat cu cea mai aspră măsură: izolarea", ne-au declarat surse din cadrul penitenciarului în care este "cazat" Băhăian.

Astfel, în ultimele patru luni, afaceristul acuzat de infracţiuni economice şi asasinate la comandă a stat 17 zile la carceră. Culmea, de fiecare dată când a fost prins cu telefoane mobile, el a ţinut să precizeze că n-a folosit aparatele pentru a accesa pagini web şi a susţinut că pe contul lui de Facebook ar fi intrat, de câteva ori, iubita lui.

CANCAN a dezvăluit, recent, că Sergiu Băhăian s-a împrietenit virtual, în ultimele luni, cu mai multe tinere pe Facebook. Hobby. Băhăian nu se poate abţine de la conversaţiile siropoase purtate pe site-ul de socializare Dovadă. Utilizatorul Sergiu Băhăian şi-a făcut o prietenă nouă şi în urmă cu câteva zile, în perioada 10-16 februarieDupă ce angajaţii Penitenciarului Slobozia au aflat că deţinutul Băhăian, care e acuzat că a comandat asas

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Steagurile ruseşti, interzise la meciul România-Ucraina

News.ro acum o ora
UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană. Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh. Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 2 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum o ora
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 44 minute
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

ALEGERI LOCALE 2024 - Radu Mihaiu: Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală / Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că Biroul Electoral de Sector constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală, el precizând că alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete.

Nicolae Ciucă, despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier: Nu am discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre un tandem cu Marcel Ciolacu ca propunere pentru premier, la alegerile prezidenţiale, că nu au discutat acest aspect, pentru că fiecare dintre partide îşi doreşte să aibă propriul candidat. Nico

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 4 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

IPJ Bacău Tânăr depistat la volan, băut și fără permis de conducere

Ziua Constanta acum 13 minute
Nr. 157 din 17 iunie 2024 BULETIN DE PRESĂ Reținuți de polițiști după ce a

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/28°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°