Preşedintele Traian Băsescu a participat, în perioada 25-26 februarie, la manifestările organizate în Kuweit cu preilejul sărbătoririi a 50 de ani de la dobândirea independenţei acestui stat şi a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia irakiană, informează Administraţia Prezidenţială.
Administraţia Prezidenţială transmite că invitaţia adresată şefului statului reprezintă o recunoaştere a contribuţiei pe care România a avut-o la eliberarea statului Kuweit de sub ocupaţia irakiană, dar şi a nivelului ridicat al relaţiei bilaterale. Ca ţară care a deţinut preşedinţia Consiliului de Securitate, în luna august a anului 1990, România a jucat un rol important în adoptarea rezoluţiilor CS ONU, în baza cărora a fost eliberat teritoriul Kuweit-ului.
Cu prilejul deplasării în Kuweit, preşedintele României a avut convorbiri cu Alteţa Sa, Şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, Emirul Statului Kuweit. Cu această ocazie, şeful statului a reiterat interesul României faţă de consolidarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii de activitate de interes comun, în special în sectorul economic.
Conform celor declarate de Traian Băsescu, statele arabe din regiunea Golfului reprezintă o prioritate pentru politica externă, obiectivul principal fiind creşterea vizibilităţii României în zonă şi atragerea interesului comunităţii oamenilor de afaceri locali faţă de oportunităţile de investiţii. Au fost punctate oportunităţile de cooperare în domeniile: energetic, industrial, agricultură şi turism.
În acelaşi context, şeful statului român a anunţat organizarea la Bucureşti, în perioada 8-9 martie 2011, a Forumului Economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România: Oportunităţi de afaceri din Europa Centrală şi de Sud-Est. Această iniţiativă face parte din strategia României de a asigura prezenţa românească directă în ţările membre ale CCD şi de atragere