"N-aş alege niciodată să fiu altceva decât kuwaitian, avem toate motivele din lume să ne iubim ţara şi pe liderul nostru care ţine atât de mult la poporul său. Nu-mi amintesc vreun alt conducător de pe Pământ care să fi făcut aşa ceva pentru poporul său..." Editorialistul Muna Alfuzai de la "Kuwait Times" m-a făcut să zâmbesc. În definitiv, presa în Kuwait este liberă până când ajunge la emir. Şeicul, Constituţia, sistemul judiciar sau "convingerile intime ale poporului" nu sunt subiect de critică, legea o interzice.

Dar curând aveam să descopăr că pe şeicul Amir Sabah nu doar ziariştii îl numesc afectuos "Baba" ("Tată"), ci şi mulţi dintre kuwaitienii obişnuiţi pe care i-am întâlnit sâmbătă, sărbătorind o Zi Naţională "3 în 1" (50 de ani de la independenţă, 20 de ani de la eliberarea de irakieni, 5 ani de când conduce şeicul Amir).

"Tata Amir este bun la inimă şi prietenos", mă asigură Muslah, privindu-mă prin ochelarii săi de soare de firmă, în care se reflectă deşertul. Mi-i prezintă mândru pe soţie, copii şi pe cumnatul său care lucrează la Ministerul Energiei şi Apelor pe un salariu de 6000 de dolari. "Adevărul e că aici sunt atât de mulţi bani, ţara asta e atât de bogată, încât ar fi şi culmea să nu dea..."

Ultimul semn de afecţiune al şeicului către popor a făcut înconjurul lumii: fiecare cetăţean a primit 1000 de dinari, adică 3600 de euro, şi mâncare gratis pentru un an. Îl întreb pe Muslah de ce ar avea nevoie kuwaitienii de orez, ouă şi lapte gratis, când majoritatea câştigă salarii care, chiar şi în lumea occidentală, par fabuloase. "De ce nu? Să fie primit!" îşi împreunează mâinile, privind spre cer. Iar apoi priveşte spre nisipul alb în care-şi înfige picioarele: "E petrolul nostru..."

FOTO: Una dintre vitrinele magazinelor de lux din Kuwait pavoazată cu mesaje patriotice

Povestea indianului d