Cele doua vorbe din titlu nu sunt cine stie ce melodioase, dar au, fiecare, povestea ei. S-o luam pe rand, incepand cu "Lipscani"...
O fetita pe strada minunilor
Strada Lipscani are pentru mine o incarcatura aparte. Este strada pe care, in copilaria mea indepartata, o strabateam foarte adesea de mana cu mama mea, in cautarea unor minunatii ce se chemau jucarii, papusi sau carti cu poze. In vremea aceea, "sa mergem pe Lipscani" mai insemna si cate un popas la cofetaria "Anghelescu", un spatiu foarte elegant, cu pereti captusiti cu matase visinie, impodobiti cu oglinzi mari, de cristal, cu rame din lemn aurit. Tot pe Lipscani, pe la mijlocul strazii, se afla luxosul magazin "La belle jardinire", fratele mai mic al faimosului magazin parizian cu acelasi nume, specializat in vanzarea celor mai pretioase tesaturi la moda: matasuri naturale, catifele. Oarecum peste drum de acest magazin se afla o alta pravalie cu rude in Franta, "Libraria Hachette", de unde mama-mi cumpara carti cu povesti si ursuleti. Faimosii "Teddy-bear". Si tot pe Lipscani, in anii interbelici, a avut un trai glorios Teatrul de revista "Gioconda", unde avea sa debuteze in triumf Ion Dacian. Orchestra era condusa de Henry Malineanu. Vedete multe, femei superbe, barbati cu farmec, toata lumea canta si dansa pe muzici la moda. Pene, strasuri, glume de buna calitate, costume specifice teatrului de revista (Mia Apostolescu facea ravagii cu frumusetea si picioarele ei divine). In zile de sarbatoare, mai ales, se venea in tinuta de seara la teatru. Doamnele in rochii lungi, vaporoase, barbatii in costum inchis, cravata "prinsa" cu ac de aur si batista alba sau asortata cu cravata, la buzunar. Dupa spectacol, lumea buna lua masa la "Elita", undeva pe stanga strazii Lipscani, foarte aproape de Calea Victoriei.
...Anii au trecut. A venit razboiul. Apoi au venit comunistii. Cladirile,
