Pe drumurile de munte din zona Ciunget, lângă Voineasa, sunteţi oaspetele naturii neatinse. Complexul cabanier Petrimanu este „cartierul general“ pentru turiştii care poposesc în zonă. De aici, potecile de munte se răsfiră, ca într-un evantai, în toate direcţiile.
Până la indicatorul care arată intrarea pe Valea Latoriţei rămâne în urmă Valea Lotrului, cu cetele de copiii care aşteaptă în staţiile de autobuz ca să ajungă în satele răsfirate pe crestele munţilor. Pe DN 7A (Brezoi-Voineasa-Petroşani) trec căruţe pline cu fân, dar şi maşini încărcate cu buşteni care alimentează făbricuţele de prelucrare a lemnului. Ajunşi în Malaia, unde Latoriţa se varsă în Lotru, daţi de un indicator care vă arată drumul spre satul Ciunget (cunoscut şi sub numele Ciungetu) şi porniţi în amonte pe firul apei.
Citiţi şi:
VIDEO Colţ de rai: Prejmer, „satul cu 1.000 de izvoare“
VIDEO Colţ de rai: Cu drag, din Valea Drăganului
După ce treceţi de hidrocentrala Ciunget, intraţi în inima cheilor. Drumul pe care urca anevoios maşina se îngustează, iar în curbele strânse trebuie să încetiniţi şi să claxonaţi pentru că oricând vă puteţi trezi „în braţe" cu un camion încărcat cu lemne care vine din sens opus, dintr-o curbă. E un drum cu peripeţii, solicitant, dar merită efortul: sunteţi într-o arie protejată, iar pe marginea drumului care se strecoară printre Munţii Căpăţânii şi Munţii Latoriţei izvoarele au îngheţat în curgerea lor, formând stalactite superbe.
„Cheile Latoriţei sunt considerate de dificultate medie sau avansată şi au o frumuseţe inconfundabilă. Pe Vârful Târnovu, din Munţii Căpăţânii, dar şi pe calcarele din stânga pârâului Latoriţa, există câteva peşteri care nu sunt destinate circuitului turistic, fiind în cercetare", spune salvamontistul Mircea Lera, dependent de aceste locuri.
Un bucureştean, singur pe munte
Cab
