Asemenea oamenilor de afaceri care au reuşit să-şi sporească averea pe vreme de criză şi Ilie Năstase a sesizat oportunitatea investiţiilor peste graniţă. Ţinta sa: Republica Moldova.
După ce în urmă cu trei ani fostul tenismen a decis să cumpere lanţul local de fast-fooduri operate sub brandul McDonald's, acum este hotărât să deschidă cea de-a cincea unitate din Chişinău. Aceasta va fi primul McCafé de peste Prut. "Am avut vânzări de circa opt milioane de euro în 2010 şi un profit consistent. Mă gândesc însă să reinvestesc banii şi să lansez anul ăsta un McCafé la Chişinău şi să reamenajez o parte din unităţile existente", a declarat pentru gândul Ilie Năstase. "Costă cam două milioane de euro să faci un McCafé", precizează el.
Nu vede nicio contradicţie între imaginea sa de atlet exemplar şi faptul că patronează o afacere cu mâncare considerată de mulţi nu tocmai sănătoasă. "E problema celor care cumpără, eu nu-i oblig să vină la McDonald's", spune Năstase. Întrebat dacă este un comsumator de hamburgeri, fostul mare tenismen răspunde că el mânâncă produsele McDonald's, "dar fără pâine. Doar carnea şi sosul, întocmai ca pe o friptură".
Nu se arată interesat de noi investiţii în ţară. "Nu cred că pot începe o afacere aici aşa cum arată România acum", spune Năstase. De altfel, singurul sportiv intrat în breasla oamenilor de afaceri care s-a lansat în noi investiţii în 2010 este Gică Popescu. Fostul căpitan al Barcelonei, alături de alţi doi parteneri, a deschis la finele lui 2010 un centru comercial în cartierul bucureştean Rahova, o investiţie de 10 milioane de euro.
Ţiriac, cel mai bogat fost sportiv
• Cel mai bogat om de afaceri dintre sportivi a fost, şi în 2010, Ion Ţiriac. Chiar dacă averea sa s-a diminuat cu circa 200 de milioane de euro în ultimii doi ani, patrimoniul colegului de dublu al lui Ilei Năstase se cifre