Principalul partid de opoziţie din Republica Irlanda, Fine Gael (centru), a întrunit 36,1% din sufragiile exprimate, câştigând alegerile legislative de vineri, potrivit rezultatelor parțiale oficiale anunțate azi. Partidul aflat la putere, Fianna Fail, a obţinut doar 17,5%, devenind astfel prima victimă electorală a crizei datoriilor din UE.
Aceste rezultate parţiale confirmă victoria partidului Fine Gael, anunțată deja de sondajele efectuate la ieșirea de la urne și revendicată de lierul grupării, Enda Kenny. Premierul în exerciţiu, Brian Cowen, a admis sâmbătă seara înfrângerea partidului său, Fianna Fail.
Rezultatele mai arată că laburiştii (stânga) au obţinut 19,4% şi partidul naţionalist Sinn Féin 9,9%, în timp ce independenţii au întrunit 12,6%.
Legislativele au luat aspectul unui referendum asupra planului de salvare internaţional pentru Irlanda, semnat în noiembrie cu UE şi FMI, în valoare de 85 de miliarde de euro. Premierul Brian Cowen a acceptat acest program cu reticenţă, sub povara unui deficit public astronomic (32% din Produsul Intern Brut în 2010).
Planul de salvare a Irlandei este criticat de majoritatea populaţiei şi de partidele de opoziţie. Sondajele au arătat că cei mai mulţi irlandezi doresc renegocierea termenilor în care acordul a fost încheiat, iar grupările din opoziţie au promis că vor face chiar acest lucru în cazul în care vor câştiga alegerile.
În schimbul ajutorului internaţional, guvernul s-a angajat într-un dureros program de austeritate. Reducerile bugetare afectează pe toată lumea, inclusiv pe cei fără locuri de muncă, care îşi vor vedea ajutorul de şomaj redus. rata şomajului în Irlanda este în prezent de 13,4%.