La sfârșitul anului trecut, când și-a anunțat intenția de a candida la șefia UDMR, am estimat că Eckstein Peter Kovacs va aduna în jur de 25% din opțiunile colegilor de Uniune. Cu 118 voturi primite, dintr-un total de 536 valabil exprimate, la alegerile desfășurate la Oradea, Eckstein a adunat 22% din opțiuni. Cum ar veni, m-am încadrat în apropierea marjei de eroare. Alin Fumurescu se declară dezamăgit că investirea lui Kelemen Hunor la cârma UDMR nu a necesitat un balotaj. Măcar pentru ”mimarea” democrației interne.

Dacă, la rândul meu, nu am fost surprins de scorurile înregsitrate (și de absența unui al doilea tur de scrutin) s-a datorat faptului că anticipam că UDMR va continua să mizeze pe unitatea organizației (căreia nu degeaba i se spune Uniune). Pentru că UDMR este o organizație a cărei existență se bazează pe obiective comune, nu pe o ideologie comună (în dezbaterea legată de apariția unui nou partid în România, am afirmat că o eventuală nouă formațiune n-ar trebui să pornească de la găsirea unei ideologii comune, ci de la obiective comune – din acest punct de vedere, UDMR este un studiu de caz care ar trebui mai atent analizat).

Până acum, UDMR și-a atins mai toate obiectivele importante față de alegătorii săi. Cu excepția unuia singur – autonomia Ținutului Secuiesc (unde se află grosul acestor alegători). Însă nici acest obiectiv nu este așa departe de a fi îndeplinit. Nu atât ca efect al presiunii UDMR, ci ca evoluție firească a Uniunii Europene, care pune accent din ce în ce mai mare pe dezvoltarea regională și pe autonomia regiunilor. Că acest proces va fi finalizat în 5 sau în 10 ani, depinde de o multitudine de factori obiectivi (situația economică generală a UE) și subiectivi (mentalitățile locale). Când și-a luat ”la revedere” de la scaunul de președinte al UDMR, Marko Bela a știut bine de ce trebuie să insiste pe obiectivul autonomi