Peste 50 de escale ale navelor de croazieră sunt planificate anul acesta în terminalul de pasageri al Portului (CNAPM) Constanţa, conform unei previziuni transmise de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA. Directorul general al CNAPM, Aurelian Andrei Popa, a declarat, la finalul săptămânii trecute, că până la începutul lunii aprilie, când va debuta sezonul de croaziere pe mare, sunt aşteptate şi alte confirmări din partea tour-operatorilor. Domnia sa a precizat: "Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime estimează o creştere cu 10% a numărului turiştilor ce vor sosi în Portul Constanţa în acest an, comparativ cu 2010. Este de menţionat însă faptul că până la această dată, când deja estimăm o creştere semnificativă a numărului navelor de pasageri ce vor acosta aici şi al turiştilor ce vor vizita Constanţa, nu şi-au planificat escalele în portul nostru companiile fluviale ce realizează croaziere pe Dunăre cu destinaţie finală Constanţa".
Companiile maritime de croazieră, partenere fidele ale Portului Constanţa, revin şi în acest sezon, "Costa Crociere" anunţând deja şase escale ale navelor sale: "Kristina Cruises" - patru sosiri, iar "Ortodox Cruises" - zece acostări în dana terminalului de pasageri. "În 2011, va acosta, la Constanţa, în premieră, şi nava < Clipper Odyssey >, proprietate a companiei americane < Zegrahm Expeditions >, cu turişti americani la bord, care au în program excursii în Delta Dunării şi la Cetatea Histria, prima aşezare urbană de pe litoralul românesc", a subliniat directorul general al CNAPMC. Sezonul de croaziere 2010 a înregis-trat 58 de escale ale navelor de pasageri, care au debarcat la Constanţa 21.300 de turişti, 75% dintre ele fiind nave maritime, iar restul nave fluviale ce au reluat croazierele după o pauză de un an. Anul trecut, sezonul de croaziere a debutat pe 3 aprilie şi a fost încheiat