Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Lester Brown avertizează: Lumea se află în pragul unei crize alimentare

Publicat in Adevarul, duminică 27 februarie 2011 ·

Este criza alimentară la nivel global o problemă reală? Analistul de mediu, Prof. Lester Brown, avertizează că preţurile alimentelor vor creşte din cauza unor factori precum schimbările climatice, creşterea populaţiei, deficitul de apă şi eroziunea solului.

"Dacă, în anii trecuţi, vremea a fost cea care a cauzat o explozie a preţurilor alimentelor, acum avem vinovaţi de ambele părţi ale ecuaţiei. Pe de o parte, vinovaţii sunt creşterea populaţiei, creşterea afluenţei şi utilizarea de cereale pentru combustibilul auto. Iar, pe de altă parte, eroziunea solului, epuizarea straturilor acvifere, schimbările climatice - valuri de căldură ce duc la ofilirea culturilor şi topirea gheţarilor de munte. Aceste tendinţe legate de climă par să ia o taxă mult mai mare în viitor ", afirmă Brown în The Great Food Crisis of 2011.

Fondatorul Institutului de Politică Planetară din Washington a monitorizat efectele dezvoltării nesustenabile şi potenţialele consecinţe ale acestora. Lester Brown avertizează că am intrat într-o perioadă de risc în care cererea depăşeşte randamentul durabil al sistemelor naturale. Analistul american susţine că primele semne de declin economic au început să apară în mediul înconjurător.

Potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU, preţurile alimentelor au ajuns la un nou nivel-record în prima lună a acestui an. Scumpirea alimentelor de bază - cu majorări semnificative de preţuri la grâu, zahăr, carne şi produse lactate - a dus lumea în pragul izbucnirii unei noi crize alimentare, avertizează analiştii.

Ce este criza alimentară?

Criza alimentară este atunci când producţia de alimente este umflată prin utilizarea nedurabilă a apei şi a solului, explică Lester Brown. Apa este cea care ar trebui să ne îngrijoreze acum, susţine ecologistul american, argumentând că Banca Mondială s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°