Poliţiştii antidrog au făcut, azi-noapte, o amplă acţiune de control a magazinelor care comercializează substanţe etnobotanice.
Potrivit Poliţiei Române, au fost ridicate substanţe în valoare de peste 13.000 de lei.
„A fost dispusă suspendarea activităţii a două magazine, în urma unei acţiuni în sistem integrat, derulată în municipiul Bucureşti, pentru verificarea magazinelor care comercializează produse cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate“, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române.
Peste 80 de grame de substanţe tip „spice“ şi 270 plicuri cu astfel de produse au fost ridicate în vederea expertizării.
Poliţiştii au dat amenzi în valoare de 64.200 de lei, fiind, totodată, suspendată activitatea a două magazine.
La acţiune au participat şi specialişti de la Garda Financiară, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti şi Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti.