Acţiunile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) s-au scumpit, vineri, cu 2,91%, la 0,1553 lei/titlu, după ce joi, au înregistrat o apreciere de 0,6%. În total, au fost tranzacţionate, vineri, 714.966 acţiuni ARAX, la preţuri cuprinse între 0,15 lei şi 0,157 de lei/acţiune.
La începutul lunii, conducerea "Armax Gaz" a anunţat că a semnat un contract de 6,4 milioane de euro, fără TVA, cu producătorul de gaze naturale "Romgaz". Firma va trebui să proiecteze şi să construiască două staţii de uscare gaze. Anunţul a survenit după ce, la finele anului trecut, "Armax" a reuşit să obţină un contract de 5,4 milioane de euro de la compania turcă "Turkiye Petrolleri Anonim Ortakligi" (TPAO), potrivit informaţiilor furnizate de conducerea "Armax". Contractul, obţinut în urma unei licitaţii desfăşurată, constă în realizarea a două staţii de uscare de gaze naturale.
"Armax Gaz" are o capitalizare bursieră de 95,35 milioane de lei, potrivit preţului de 0,1553 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de vineri.
Mircea Simion Vescan are o participaţie de 39,42% din acţiunile ARAX. Conducerea companiei a anunţat, recent, că "Armax Gaz" va promova pe piaţa reglementată.
Preţul acţiunilor "Remat Maramureş" Baia Mare (simbol REMM) a înregistrat, vineri, o apreciere de 4,69%, la 18,05 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de circa 30.000 de lei. Preţul de schimb a oscilat între 17,5 lei şi 18,5 lei/titlu.
Conducerea companiei a anunţat, vineri, că "Remat" a obţinut, anul trecut, un profit net de 1,31 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 7,63 milioane de lei.
"Remat Maramureş" are o capitalizare bursieră de 5,93 milioane de lei.
"Broker" Cluj are o deţinere de 53,14% din companie, potrivit ultimelor raportări disponibile.
Valoarea tranzacţiilor încheiate, vineri, pe Rasdaq, a fost de