Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teorii personale şi declaraţii deplasate ale lui Muammar Kadhafi

Publicat in Romania Libera, duminică 27 februarie 2011 ·

Copilul teribil al naţionalismului arab, "sponsorul" oficial al terorismului, bătrânul leu al deşertului, rege şi bufon, colonelul Muammar Gaddafi copleşeşte de 40 de ani lumea cu teoriile sale personale şi remarcile deplasate, comentează AFP, citat de Mediafax.

Confruntat de 13 zile cu o insurgenţă pe care o reprimă sângeros, liderul libian şi-a multiplicat declaraţiile ameninţătoare, promiţându-le "masacre" manifestanţilor acuzaţi că sunt militanţi ai Al-Qaida dopaţi cu "pilule halucinogene".

În costum tradiţional, în uniformă militară decorată cu aur, în haine de beduin sau în costum alb, purtând pe cap o şapcă rusească sau o caschetă care îi acoperă părul negru şi buclat, colonelul Gaddafi reprezintă în sine un şoc vizual. Abia ulterior vin cuvintele.

"Shakespeare: acest mare dramaturg de origine arabă", a declarat el, explicând unei asistenţe puţin informate că numele scriitorului englez este o deformare a numelui arab Sheik Zubayr.

În dicţionar personal al ghidului revoluţiei libiene, strămoşii indieni ai americanilor sunt originari din Africa de Nord. Iar America îşi trage numele de la un "emir Kâ", de la care navigatorul italian Amerigo Vespucci ar fi furat tot.

În registrul economic, Elveţia este o ţară "apropiată" de Libia dar "mai puţin dezvoltată".

Americanii şi sovieticii sunt de asemenea vizaţi de afirmaţiile lui Gaddafi, în opinia căruia hamburgerul este un "amestec de gândaci, şoareci şi broaşte cu ajutorul căruia a fost distrusă URSS".

Liderul libian are ţapii săi ispăşitori, cei de care trebuie să se debaraseze deoarece exercită o "meserie neproductivă": "avocatul" şi "vânzătorul de trandafiri".

El se vrea şi un expert sanitar. "SIDA, SIDA, SIDA. Nu auzim nimic altceva. Este terorism. Este un război psihologic. SIDA este un virus paşnic. Dacă vreţi să rămâneţi curaţi, nu sunt probleme", afirma el în 2003

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale/ Reacţiile lui Georgescu, AUR, POT, Crin Antonescu, Nicuşor Dan

News.ro acum 34 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, cu unanimitate de voturi, toate contestaţiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central, astfel că acesta nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din

Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Decizia finală e la Moscova

Ziua Constanta acum 30 minute
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită. Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 43 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Anamaria Gavrilă, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: “Un sistem înfiorător și-a arătat colții și devorează din democrația și din libertatea noastră”

G4Media acum o ora
Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, că “România se află într-o situație extrem de dificilă”. “Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un

MAE respinge declarațiile Kremlinului - „Un stat agresor nu poate da lecții de democrație”

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe face noi precizări. Iată ce spun reprezentanții MAE: Afirmația lui Dmitri Peskov este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Federației Ruse de a manipula și interfera cu procesele democratice din România.

Ucraina este de acord să accepte o încetare a focului imediată, de 30 de zile, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina / Statele Unite vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina de marți, transmite R

Parlamentul European aprobă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, un pachet de ajutor economic record în istoria independenţei ţării

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a votat marţi pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, un record în istoria post-independenţă a ţării. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, votul a fost covârşitor:

Donald Trump anunță că va crește la 50% taxele pe importurile de oțel și aluminiu din Canada

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți, 11 martie, că va dubla tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Canada, de la 25% la 50%. Măsura va intra în vigoare miercuri dimineață, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa de sociali

CSM Declarațiile lui George Simion, de natură să lezeze grav independența şi imparţialitatea procurorului ce instrumentează cauza penală

Ziua Constanta acum 4 ore
Declarațiile lui George Simion sunt de natură să lezeze grav independența şi imparţialitatea procurorului ce instrumentează cauza penală, conform CSM. Potrivit unui comunicat al CSM, Secţia pentru procurori constată că, în cursul zilei de 11.03.202

Vremea

București
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/24°
vin.

13°/23°
Iasi
acum

19°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/16°
mie.

9°/19°
joi

12°/20°
vin.

10°/20°