Narcisa Oprea, partener al casei de avocatură "Schoenherr" vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului BURSA, despre licitaţia câştigată în Republica Moldova, pentru oferirea de consultanţă la elaborarea legislaţiei secundare a pieţei de capital, dar şi despre "tarele" legislaţiei de la noi, adoptând un ton uneori critic la adresa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
* Narcisa Oprea, Schoenherr şi Asociaţii: Piaţa de capital din Republica Moldova are şansa unor reglementări mai clare decât cele româneşti
Reporter: Aţi câştigat, recent, o licitaţie pentru oferirea de consultanţă pentru elaborarea legislaţiei pe piaţa de capital din Republica Moldova. Despre ce este vorba, mai exact?
Avocat Narcisa Oprea: Consorţiul este format din "Schoenherr & Asociaţii" şi Financial Markets International (FMI), o companie din Statele Unite care a oferit consultanţă pentru dezvoltarea mai multor pieţe de capital din lume. Înainte de 2003, echipa FMI a acordat consultanţă chiar şi pentru piaţa de capital din ţara noastră. Consultanţii din echipa FMI au zeci de ani experienţă şi au avut poziţii cheie în cadrul Securities and Exchange Commission (SEC), dar şi în cadrul Financial Services Authority (FSA). Misiunea noastră constă în elaborarea reglementărilor secundare ale legii privind piaţa de capital din Republica Moldova; drept care materiile de reglementare sunt toate cele tratate la nivel de principiu şi în legea pieţei noastre de capital, respectiv emitenţi, oferte publice, depozitar central, fonduri de investiţii, etc.
Reporter: De ce un consorţiu cu o companie americană dacă este vorba despre consultanţă pe reglementări europene?
Avocat Narcisa Oprea: Nu toţi experţii de la FMI sunt americani, unii sunt europeni care au avut funcţii importante în autorităţile de reglementare din Europa. În plus, în egală măsură experţii americani