Îţi iau jumătate de litru de sânge o dată la trei luni. Dar te înţeapă, nu te muşcă. Şi asta numai dacă vrei. Însă e un proces care "hipnotizează". Odată trecut pe la "vampirii" de la Centrul de Transfuzie Bucureşti, revii. Unii spun că donarea de sânge este cool. Alţii, că te face erou. Dar acestea sunt doar etichete. Pentru pacienţii ajunşi în sala de operaţie, sângele este vital. De asta m-am decis să revin la centrul de donare din Capitală.

"Vedeţi, nu suntem vampiri, aşa cum spun mulţi. Nu vă luăm sângele oricum!", îmi spune o doctoriţă de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Bucureşti. Era o zi de joi de la începutul lunii februarie. Tocmai aflasem că nu pot să donez sânge pentru că aveam nivelul hemoglobinei prea mic. Se confirma astfel diagnosticul pus de doctoriţa guralivă de cum mă văzuse intrând pe uşa salonului în care se iau probele de sânge: "Sunteţi cam palid!".

Hemoglobina este motorul celulelor roşii din sânge. E proteina care duce oxigenul către ţesuturi, asigurând funcţionarea normală a organismului. Hemoglobina mică înseamnă, pe scurt, oboseală.

Eram, aşadar, prea obosit ca să-mi permit să donez.

O surpriză neplacută având în vedere că, în 2009, anul în care am reuşit prima şi, până în prezent, singura donare, trecusem lejer prin etapele premergătoare.

Urmează o scurtă incursiune în trecut.

Etapa I: Spovedania

Acum doi ani am aflat ceea ce donatorii începători nu bănuiesc: nu doar acul sau pungile cu sânge provoacă stânjeneală, ci şi completarea chestionarului de autoeliminare, care reprezintă prima etapă a donării.

"În ultimele 12 aţi avut contact sexual cu un partener cu hepatită sau care suferă de HIV/ SIDA? Sau cu un partener care se droghează prin injecţie? Sau cu un partener plătit pentru sex? Sau cu parteneri multipli?", sunt doar câteva dintre întrebările-tip care pot descalifica un potenţial