Benzina şi motorina s-ar putea scumpi cu 30%, în cazul în care preţul petrolului va trece de 150 de dolari barilul, avertizează marile companii petroliere. Două companii deja au majorat preţurile cu până la 9 bani pe litru.
Scumpirea benzinei îi sperie mai ales pe taximetrişti. Ei spun că sunt prinşi între ciocan şi nicovală. Nu pot creşte tarifele, pentru că ar rămâne şi fără puţinii clienţi pe care îi mai au, dar nu pot merge nici pe pierdere.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, preţurile combustibililor au urcat anul trecut cu peste 15% în 2010.
Foarte mulţi şoferi şi-au pus instalaţii GPL pentru a-şi mai permite să folosească maşinile.