Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaddafi îi anunţă pe libieni prin SMS că le dă 400 de dolari dacă îl lasă în pace. În faţa băncilor s-au format cozi

Publicat in Gandul, duminică 27 februarie 2011 ·

Preşedintele Muammar Gaddafi pare să piardă puterea asupra Libiei, după ce poliţia a încetat să mai păzească, sâmbătă, capitala Tripoli şi s-a alăturat protestatarilor

Barack Obama i-a transmis omologului său libian că trebuie să plece, scrie Reuters. Cu toate acestea, preşedintele spune că preferă să moară luptând decât să cedeze puterea în ţara pe care o conduce de 42 de ani.

Forţele anti-Gaddafi controlează Zawiya, cel mai apropiat oraş de capitală (aflat la 50 de kilometri de Tripoli). Deocamdată, protestatarii (printre care se numără şi oameni de-ai lui Gaddafi care au schimbat tabăra) sunt paşnici, dar spun că sunt "gata de luptă", fiind înarmaţi, anunţă şi BBC.

Într-un discurs televizat de joi, Gaddafi li s-a adresat oamenilor din Zawiya, acuzându-i că i-au drogat şi îmbătat pe tineri, pentru ca aceştia să ia parte la "distrugere şi sabotaj". Printre distrugerile de care vorbeşte preşedintele se numără mesajele împotriva sa, scrise cu graffiti pe clădirile poliţiei şi ale Guvernului, dar şi clădirile ciuruite de rebelii care au tras în ele. În ţară, au început deja discuţii pentru formarea unui guvern anti-Gaddafi, de tranziţie. Fostul ministru al justiţiei, care şi-a dat demisia din cauza "forţei excesive" folosite împotriva protestatarilor, a declarat pentru un ziar naţional libian că vor fi alegeri în următoarele trei luni.

La Tripoli, susţinătorii lui Gaddafi primesc bani, iar opozanţii sunt ucişi

Însă "cheia", scrie CBS News, rămâne la Tripoli, unde locuiesc două din cele şase milioane de libieni. Toţi oamenii cu care au vorbit jurnaliştii străini susţin că îşi iubesc liderul, dar CBS notează că nu se ştie dacă aceste declaraţii sunt sincere sau făcute de frică.

Unul din motivele pentru care situaţia în Tripoli este diametral opusă faţă de restul ţării sunt promisiunile că salariile vor creşte cu 150%, dar şi cei 400 d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 44 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°