Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, duminică, la Vaslui, că obiectivul prioritar al Guvernului şi al coaliţiei de guvernare este adoptararea Codului Muncii şi nu înlocuirea premierului Emil Boc.
Întrebată dacă s-a mai vorbit despre schimbarea lui Emil Boc din funcţia de premier, Roberta Anastase a spus că PDL are de trecut o posibilă moţiune de cenzură a opoziţiei, ceea ce este mult mai important decât schimbarea primului-ministru.
"Obiectivul nostru actual este legat de trecerea Codului Muncii. Suntem în faţa unei asumării, cel puţin aceasta a fost declaraţia publică pe care a făcut-o primul ministru. Urmează o perioadă în care opoziţia se va folosi de instrumentul pe care îl are la dispoziţie şi care este cel al moţiunii. Prin urmare, avem de trecut o moţiune de cenzură pe un proiect de reformă care este extrem de important pentru România", a declarat Roberta Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a fost prezentă, duminică, la Vaslui, unde a participat la alegerile Organizaţiei Judeţene Vaslui a PDL.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, duminică, la Vaslui, că obiectivul prioritar al Guvernului şi al coaliţiei de guvernare este adoptararea Codului Muncii şi nu înlocuirea premierului Emil Boc.
Întrebată dacă s-a mai vorbit despre schimbarea lui Emil Boc din funcţia de premier, Roberta Anastase a spus că PDL are de trecut o posibilă moţiune de cenzură a opoziţiei, ceea ce este mult mai important decât schimbarea primului-ministru.
"Obiectivul nostru actual este legat de trecerea Codului Muncii. Suntem în faţa unei asumării, cel puţin aceasta a fost declaraţia publică pe care a făcut-o primul ministru. Urmează o perioadă în care opoziţia se va folosi de instrumentul pe care îl are la dispoziţie şi care este cel al moţiunii. Prin urmare, avem de trecut o moţ