Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Parlamentarii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze la moţiunea de cenzură. Îi va păzi doamna Udrea

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 februarie 2011 ·

Parlamentarii opoziţiei stau cu moţiunea de cenzură pregătită. Mai aşteaptă doar ca Guvernul să vină în Parlament pentru angajarea răspunderii pe noul Cod al Muncii. Liderul PSD susţine însă că moţiunea de cenzură nu are şanse, dacă senatorii şi deputaţii puterii nu vor fi lăsaţi să voteze. Sursa: OCTAVIAN COCOLAŞ

"Au lucrat deja colegii noştri, domnul Cindrea (deputatul PSD Ioan Cindrea - n.r.), doamna Mariana Câmpeanu (deputat PNL - n.r.), deci o echipă comună a USL", a anunţat liderul PSD Victor Ponta, astăzi, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Cu toate că textul moţiunii ar fi deja finalizat, Ponta nu crede în şansele de reuşită ale acţiunii opoziţiei. Şi asta pentru că o demitere a echipei lui Emil Boc nu se poate face decât cu voturile parlamentarilor puterii, care vadopta aceeaşi tactică de la ultimele moţiuni de cenzură: se vor abţine la vot.

"Nu vor fi lăsaţi, de conducerile partidelor lor, să voteze moţiunea de cenzură. Nu vor fi lăsaţi să se ridice din bănci, vor fi păziţi acolo de doamna Udrea, de domnul Oprea, bănuiesc că va aduce şi armata ca să-i păzească pe parlamentari să nu se ridice din bănci. Dacă i-ar lăsa să se ridice din bănci, în mod sigur ar vota împotriva acestei modificări", a susţinut liderul PSD, care a negat începerea unor negocieri cu alte grupuri parlamentare pe tema moţiunii de cenzură.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°