Vorbim, mult e dulce şi frumoasă limba română, fiecare cum putem. Dincolo de ce am auzit acasă, am învăţat la şcoală, am utilizat la locul de muncă, am auzit pe stradă/stadion, la vreo bodegă sau la televizor. Mai ales la televizor, de când există televiziune în România. Nu are rost să începem lungi litanii despre degradarea limbii vorbite şi sărăcirea limbii române scrise. Nu are nici o noimă să ne văicărim că tineretul vorbeşte prea colorat, tehnocraţii, prea uscat, şi bătrânetul, aiurea şi prea mult. Nu are rost să amintim mereu de frăgezimile unei limbi pe care o ignorăm cu totul în favoarea circulaţiei mărfurilor. Sau a banilor. Banii, banii, banii, să trăim bine, ni s-a tot repetat - nu trăim nici măcar bine, dar e sigur că trăim urât.

Unul dintre motivele vieţii noastre urâţite - sărăcită şi sub acest aspect, dincolo de cel strict material - este şi utilizarea unei limbi române pe zi ce trece mai sărace. Tot ce ţinea de farmecul limbii s-a degradat până la anihilare. Tot ce aducea dulceaţa unui text de Hogaş, Ion Ghica, Creangă, Sadoveanu sau Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara şi Andrei Pleşu, ca să ne apropiem de ziua de azi, se duce pe apa sâmbetei. Poate nu definitiv, poate doar parţial. Limba română pe care ne-o induc zi de zi televiziunile şi ne tot intoxică oră de oră şi zi de zi radioul, televiziunile şi fel de fel de personalităţi întrece orice măsură. Şi e greu de crezut că acest proces de degradare a limbii se poate termina. O fi limba un organism viu, dar nici aşa. Măsurile restrictive propuse de simpatic-entuziastul George Pruteanu nu au adus decât zâmbete îngăduitoare şi mustrări şchioape. Să nu lungim pelteaua ideii. Am auzit chiar zilele trecute, în gura unui mahăr politic român actual, expresia "Potenţial criminogen". Legat de Portul Constanţa şi de ce se întâmplă prin vămile din România. Dl Daniel Morar vorbea foarte serios. (Domnia