Ne chinuim să rebranduim ţara asta care încearcă din răsputeri să mai reprezinte ceva, dar uităm de adevăratele valori şi genii care s-au născut aici şi care ne "branduiesc" emblematic necontenit doar pentru că au existat şi au lăsat irepetabile comori culturale universale.
În fiecare an îi dăm uitării pe cei care ne-ar putea da un sens, un motiv de mândrie naţională, atunci când încercăm să ne numărăm şi noi printre ţările bogate cultural europene, demne de luat în seamă. Îl tot comemorăm pe poetul naţional sau pe fostul dictator, ne amintim că ar fi împlinit nu ştiu ce vârstă, umplem cimitirele tot dezgropând şi verificând şi facem ştiri la televizor, iar copiii noştri nici n-au auzit de Brâncuşi, Eliade sau Cioran. În timpul ăsta, ne mor tradiţiile, şi istoria, şi cultura – pe care alţii le au în conştiinţa lor şi le perpetuează în locul nostru.
O lume întreagă a celebrat 135 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, geniu revoluţionar al sculpturii moderne, de origine română, timp în care, la Bucureşti şi la Târgu-Jiu, un grup de câteva zeci de persoane l-au comemorat într-o manieră surdă şi cumplit de meschină! La Bucureşti, s-a format un lanţ uman simbolic de 40 de persoane în jurul Ateneului Român. Pot să îl citez, cu tristeţe, pe criticul Pavel Şuşară "suntem prefăcuţi, schizofrenici şi mărunţi. Dacă nu există un interes material pentru români, marile valori sunt condamnate la uitare". Sau dacă nu există un interes politic..., aş putea să completez – cu durere şi ruşine că România este condusă de oameni pentru care logo-ul de ţară este o frunză.
Pentru cultura universală, Brâncuşi şi Eliade sunt nume mari, care cântăresc greu, sunt repere de neegalat în domeniul istoriei religiilor şi al sculpturii. Nimeni până astăzi nu a reuşit să îi depăşească sau măcar să se apropie de ceea ce au lăsat cei doi în urma lor - ca şi creaţie şi s
