Ori de câte ori îţi va fi dat să te reîntorci în Istanbul, oricâte ore, zile, săptămâni ai bate, cu pasul, oraşul aruncat de capriciile – ori de înţelepciunea (!) – istoriei peste două continente, tot nu vei putea spune vreodată că ai văzut tot ce trebuia (merita) văzut. Cei mai mulţi turişti se mulţumesc să vadă Aghia Sofia, Moscheea Albastră şi Bazarul Egipţian, să traverseze de la un capăt la altul Istiklal Cadessi (celebra arteră pietonală) şi, dacă buzunarul le permite, să ia cina la un restaurant de lux, pe malul Bosforului, ori să încerce o croazieră, luând la rând mările şi strâmtorile care fac parte din însăşi fiinţa vie a oraşului. Istanbul ascunde însă o mulţime de secrete, care, deşi stau în calea drumeţului grăbit, se dezvăluie numai celui care are răbdarea să caute ineditul.

Prinţul Vogoridi

Unul dintre aceste locuri aparte, o curiozitate arhitectonică a cetăţii, a Turciei şi a lumii, o reprezintă Biserica-de-fier, cu hramul Sfântului Apostol Ştefan (prăznuit la 27 decembrie), ridicată acum mai bine de un veac de comunitatea ortodoxă bulgară din Istanbul. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, minoritatea bulgară din Constantinopol se ruga în Catedrala Patriarhală Ortodoxă din cartierul Fanar. Asta până în anul 1849, când Prinţul Ştefan Vogoridi – născut în Bulgaria, fost caimacan al Valahiei şi al Moldovei şi, în epocă, guvernator al Insulei Samos – donează comunităţii bulgare una dintre casele sale din Istanbul, care este reamenajată ca biserică. Situată undeva între pieţele Balat şi Fener, în districtul Eyup, pe malul Cornului de Aur, avea să fie sfinţită la 9 octombrie 1849. De aici a pornit Renaşterea Naţională Bulgară şi tot aici a fost citit, la 28 februarie 1870, decretul imperial otoman prin care lua fiinţă Exarhatul Ortodox Bulgar. Construită din lemn, biserica a funcţionat timp de patru decenii, până când a fost distrus