Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorizaţiile de construire au scăzut cu 8,6% în ianuarie

Publicat in Bursa, marți 1 martie 2011 ·

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădirile rezidenţiale a scăzut cu 8,6% în luna ianuarie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INSSE).

În luna ianuarie a aces-tui an s-au eliberat 1740 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 1146 pen-tru mediul rural şi doar 594 pentru mediul urban. Cele mai importante scăderi în domeniul construcţiilor au fost în regiunile Nord-Est şi Sud-Est, unde s-au eliberat doar 124 de autorizaţii de construire şi respectiv 41 de autorizaţii. În schimb, în zona Bucureşti-Ilfov a crescut numărul de autorizaţii de construire la 38.

Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asocieţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), ne-a declarat că anul trecut a continuat declinul în construcţii, din punct de vedere valoric şi s-a înregistrat un puseu de creştere abia în decembrie 2010, datorită soldării bugetului de la autorităţile contractante.

Domnia sa ne-a precizat că anul acesta nu va fi diferit faţă de anul precedent, dar există totuşi semne pozitive. Domnia sa ne-a declarat: "Licitaţiile în construcţii au început de pe 3 ianuarie şi sunt semnale pozitive pentru fondurile structurale, deci există premise favorabile, dar efectele acestor premise se vor observa de-abia spre sfârşitul acestui an". Domnia sa a adăugat că nu întrevede o creştere a pieţei construcţiilor în acest an.

ELENA VOINEA Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădirile rezidenţiale a scăzut cu 8,6% în luna ianuarie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INSSE).

În luna ianuarie a aces-tui an s-au eliberat 1740 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 1146 pen-tru mediul rural şi doar 594 pentru mediul urban. Cele mai importante scăd

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°