Botezul noului sezon a fost deja oficiat. Cele patru meciuri care s-au consumat (în terenul de joc sau pe la comisii) până la ora la care scriu confirmă faptul că ritualurile fotbalului sunt al dracului de durabile. Trăieşti cu impresia că prima etapă din 2011 s-a consumat în ecourile încă nestinse ale ultimei etape din 2010, 2009, 2008 şi aşa mai departe. Acelaşi fotbal cotonog, cu rezultate făcute mai mult din greşeală şi din întâmplare, aceiaşi conducători care cultivă buruiana fuduliei în declaraţii bălegăroase, aceleaşi acuzaţii prin care corupţia este mereu aruncată în curtea vecinului şi niciodată asumată ca bun al întregului popor. Oricât ai scormoni, în fotbalul pur este greu să mai găseşti stârnirea pasională care pe vremuri contamina fără leac. Fotbalul a devenit tarabă a strigărilor mincinoase şi a afacerilor pe muchie penală, fotbalul se reduce la biet pretext de scandal care adună în jurul său doar martori deghizaţi, cu sau fără de voie, în suporteri.

Sunt furios şi poate exagerez. Dar furia justifică asumarea riscului de a exagera. Pentru că nu pot să-i mai suport pe îmbuibaţii care nu se mai satură, care nu se mai dau duşi din fotbal nici în ruptul capului şi care continuă să butoneze tălâmb sportul care, pe vremuri, ne făcea să mai uităm de necazuri. Poate exagerez prin adâncitura sumbră a observaţiei şi, mai degrabă, ar trebui să mă amuz copios la afişarea prostiei omeneşti. Chiar cred că aşa s-ar întâmpla dacă nu aş şti nişte prieteni condamnaţi la grea suferinţă de faptul că nu suportă să vadă cum fotbalul pe care l-au slujit ca făptaşi oneşti a ajuns troacă de îndestulare a proastelor obiceiuri. Iar exagerarea mea rezonează cu suferinţa prietenilor şi doar astfel îi bag în seamă mai mult decât ar fi cazul pe netrebnici.

Marin Condescu îi promite lui Dumitru Dragomir război până la capăt. Promisiune de frumoasă perspectivă.