După evoluţia slabă din etapa trecută, atacantul român a recidivat ieri, contra lui Bari (1-1), fiind înlocuit după 68 de minute
Promisese că-i va face pe tifosii Fiorentinei să răguşească la golurile lui, după ce i-a fost iertată şi ultima aventură. Dar a trecut aproape o lună şi Mutu nu reuşeşte să-şi ţină cuvîntul. Degeaba i-a dat Mihajlovici libertate în teren, l-a motivat prin declaraţii şi l-a titularizat meci de meci. Atacantul român nu i-a răsplătit încrederea nici ieri, într-o repriză şi jumătate contra ultimei clasate, Bari (1-1)!
La a patra apariţie în serie în 14 zile, Mutu a decepţionat iar şi a fost printre cei mai slabi jucători. S-a remarcat doar în două situaţii.
O semifoarfecă din 9 metri pe lîngă poartă (33) şi imediat după pauză o lovitură liberă din marginea careului, mingea deviată de zid trecînd alături de vinclu. N-a dat nici o centrare bună, a făcut şase faulturi, fiind schimbat după 68 de minute în fluierăturile fanilor.
"Slab. A doua evoluţie incoloră la rînd pentru Mutu, care nici nu mai are alibiul oboselii", l-a criticat "violanews.it". "S-a enervat des că nu "În repriza secundă am jucat foarte prost şi din cauză că unii fotbalişti, ca Mutu şi Behrami, n-au fost în perfecte condiţii fizice"Sinişa Mihajlovici, antrenor Fiorentinai-a ieşit jocul. Nul în primele 20 de minute, a avut o execuţie acrobatică merituoasă, fără noroc. S-a văzut puţin după pauză, apelînd exagerat la faulturi. E clar că nu-i în formă", a întărit "firenzeviola.it". Golul lui Gilardino a fost insuficient pentru victorie. Ghezzal a egalat (87) pentru echipa la care Codrea a debutat ieri, jucînd tot meciul.
470 de minute au trecut de la ultimul şi singurul gol reuşit de Mutu pentru Fiorentina în acest sezon, pe 5 decembrie, la 1-0 cu Cagliari
33,3 este procentul duelurilor cîştigate de