"Dacă vei lucra toată viaţa pentru o companie, nu vei ajunge niciodată bogat", acesta a fost mesajul prin care Nathan Ricks, americanul care a făcut o avere de 40 de milioane de dolari în domeniul network marketing-ului (marketing în reţea), a încercat să convingă câteva sute de români că deschiderea unei afaceri este principala modalitate de a face cu adevărat bani. Ricks a fost prezent la finele săptămânii trecute la Bucureşti, unde a prezentat modelul de business al companiei Nu Skin, cu venituri anuale de 1,54 miliarde de dolari în toate cele peste 50 de ţări în care activează.
În opinia lui Ricks, există trei modalităţi prin care poţi să faci afaceri: prima este să cumperi sau să începi o afacere mică (însă riscul e să pierzi foarte mulţi bani, deoarece în SUA, de exemplu, rata de faliment este de aproape 75% în primii cinci ani de la demararea acestui tip de afacere); a doua modalitate este cumpărarea unei francize - o afacere mai puţin riscantă, pentru că 75% din cei care cumpără franciza reuşesc să facă bani, deoarece folosesc un sistem demonstrat, iar toate greşelile de business au fost scrise în manualul de franciză ( dar care are ca principal dezavantaj faptul că deţinătorul francizei trebuie să plătească pentru totdeauna, lunar, o sumă de bani); a treia modalitate (şi cea folosită de compania sa - Nu Skin) este construirea unei reţele care să preia avantajele unei francize, dar pentru care să nu se plătească lunar o taxă.
"În SUA, din 100 de persoane cu vârsta de până în 65 de ani, majoritatea nu sunt mulţumiţi de cât câştigă pentru că nu le ajung banii, 16% mor până la 65 de ani, iar numai 1% sunt bogaţi. Ei bine, scopul meu este să explic cum ajungi să fii unul dintre cei 1%: majoritatea dintre aceştia (75%) au dezvoltat afaceri proprii, numai 5% s-au îmbogăţit din bonusurile din vânzări de pe Wall Street sau din brokeraj", a spus Ricks.