O privire aruncata asupra culturilor traditionale demonstreaza ca obiceiurile legate de somn, pe care astazi le consideram de la sine intelese, s-au dezvoltat, de fapt, de-a lungul timpului mai apropiat.
Desi oamenii dorm o treime din viata lor, antropologii au ignorat tema in mare masura. Interesul lor este de data recenta, iar o mare contributie in acest sens o are Carol Worthman de la Emory University din Atlanta, SUA, care s-a straduit sa adune bibliografia existenta si sa chestioneze cativa antropologi familiarizati cu aceste culturi traditionale. Informatiile sunt selectate de pe Discover Magazine.
Complexitatea aspectelor, pe care exponentii culturii occidentale obisnuiesc sa o lege de somn, este unica. Sa ne gandim la saltelele tapisate, la plapumi si la perne. Popoarele stravechi, precum indigenii ache din Paraguay sau pigmeii efe din Congo, sunt mai tot timpul pe drumuri, se descurca si fara ele. Ei dorm pe jos, intinsi pe saltele subtiri, pe piei de animale sau in culcusuri din paie.
Nomazii, legati totusi pentru ceva vreme de un loc anume si cu atat mai mult taranii traditionali din Bali, obisnuiesc sa-si ciopleasca platforme sau paturi, pe care le capitoneaza apoi cu blanuri si piei. Pijamalele sau camasile de noapte sunt necunsocute aici. Oamenii se culca fie dezbracati, fie in hainele purtate peste zi. Putini dintre ei se invelesc si nici de perne nu au nevoie.
Renuntarea acestor civilizatii la asternuturi complicate este evident legata si de clima blanda a spatiului lor vital. In acest mod, ei scapa de tovarasii nedoriti de pat, cum ar fi puricii, paduchii sau capusele care pot transmite boli sau provoca alergii declansate de anumite substante.
Cand plapumile au inceput sa se raspandeasca, de exemplu, in randul populatiei fore, din Podisul Noii Guinee, cazurile de astm in randul persoanelor a
