Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fiara“ suferă, dar rămâne în viaţă

Publicat in Adevarul, luni 28 februarie 2011 · ·

Ameninţat cu demiterea de către Gigi Becali, Marius Lăcătuş a reuşit să obţină cele trei puncte la Craiova, după un meci slab făcut de echipa sa. Iarna n-a părăsit încă România aşa că „primăvara“ Ligii I i-a găsit pe olteni şi pe stelişti zgribuliţi la minus 10 grade pe un „Ion Oblemenco“ pe jumătate părăsit.

„Fiarele" lui Lăcătuş nici n-au apucat să se obişnuiască cu gerul de afară, că oltenii le-au urcat temperatura peste limitele normalului. Pauza competiţională n-a schimbat prea multe în jocul fără orizont al Stelei, fotbaliştii părând în continuare la fel de derutaţi, chiar dacă între timp, în formaţia de start, au apărut şi nume noi.

Fraţii Costea au dat de pământ în prima repriză cu defensiva trupei din Ghencea, în ciuda faptului că acest compartiment este văzut drept cel mai puternic al echipei, iar marea promisiune Gardoş a îngheţat ieri pe banca de rezerve.

Mai întâi Florin a irosit o şansă uriaşă din poziţie de unu la unu cu Tătăruşanu (4). Tot el, un sfert de oră mai târziu, a semiluftat din 10 metri, după ce Mihai a făcut o cursă senzaţională, de aproape 70 de metri, lăsându-i în urmă umiliţi pe Nicoliţă şi Brandan. Şi „mezinul" putea marca, în minutul 30, însă s-a grăbit şi a tras din întoarcere peste poartă.

Steaua a însemnat în primul mitan multă gâfâială, alergat fără minge şi pase fără orizont. Sclipiri? Bilaşco, în minutul 31, când a reuşit să marcheze, după ce mingea i-a revenit cu noroc din bară, tot el trimiţând bine cu capul la o centrare a lui Marinescu. Plus Dică. Invizibil până spre finalul părţii întâi, atacantul s-a trezit cu un balon în poziţie ideală în careu, dar, crezându-se în ofsaid, a tras din întoarcere cu stângul alături.

Craiova, fără idei, Steaua, fără vlagă

Nici partea secundă n-a fost una a sclipirilor. Steaua a continuat să semene cu o bicicletă al cărei lanţ e s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contul de TikTok al lui George Simion a dispărut de pe rețeaua socială. Candidatul la alegerile prezidențiale și-a închis apoi și contul de Facebook

Libertatea acum 32 minute
Cu doar o zi înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, contul de TikTok al lui George Simion, liderul AUR, a devenit brusc inaccesibil. Candidatul la prezidențiale a anunțat apoi că își închide și contul de Facebook.

Sebastian Burduja anunţă că e primul român care primeşte Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award. Premiul recunoaşte anual un absolvent sub 40 de ani al Harvard Kennedy School of Government, pentru merite deosebite în serviciul public

News.ro acum 40 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că a primit Harvard Kennedy School Emerging Global Leader Award 2025, un premiu care recunoaşte în fiecare an un absolvent sub 40 de ani al Harvard Kennedy School of Government, pentru merite deosebite î

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. În ce situații votul poate fi considerat nul

HotNews acum 18 minute
Legislația electorală prevede situațiile care pot duce la anularea votului. Aproape 18 milioane de alegători sunt așteptați la alegeri prezidențiale 2025, turul 2, pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani dintre cei doi candidați aj

Cod galben de vânt puternic la Constanța! Numere utile în caz de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
Cod galben de vânt puternic la Constanța! Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi până la ora 21:00. Un comunicat din partea Primăriei Constanța informează că, în Constanța, vântul va avea intensificări, cu viteză la rafală în general

Kremlinul indică de ce ar fi nevoie pentru ca Volodimir Zelenski și Vladimir Putin să se întâlnească față în față

Libertatea acum 32 minute
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-ar putea întâlni în cazul în care delegațiile de negociere ajung la anumite înțelegeri. Acest lucru a fost declarat jurnaliștilor de purtătorul de cuvânt al liderul

GÂNDUL: Ritm alert la vot în Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din România. Ionuț Cristache: „Minunea Maia! Aproape un vot pe secundă”

Mediafax acum o ora
De altfel, cetățenii români din Republica Moldova votează masiv la alegerile prezidențiale din România. De altfel, ieri, până la ora 13.00, au mers la urne, 11.287 de alegători. Pentru comparație, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră 4.367 d

Rusia a cerut Ucrainei cedarea tuturor teritoriilor revendicate de Kremlin, pentru un armistiţiu la negocierile din Turcia, afirmă o sursă ucraineană

G4Media acum 52 minute
Negociatorii ruşi au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile revendicate de Moscova, înainte de a accepta un armistiţiu, a declarat un oficial ucrainean de rang înalt, familiarizat cu discuţiile de vineri de la Istanbul. Această cer

Romaşcanu: Nu vom fi în favoarea plecării lui Marcel Ciolacu din poziţia de preşedinte al PSD

G4Media acum o ora
Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat Buzău, Lucian Romaşcanu, s-a declarat sâmbătă împotriva plecării lui Marcel Ciolacu din funcţia de preşedinte al PSD, săptămâna viitoare urmând să aibă loc Consiliul Politic Naţional al formaţiunii, tr

Stratul de zăpadă măsoară 16 centimetri la Bâlea Lac; ninge pe Transfăgărăşan

G4Media acum 4 ore
Stratul de zăpadă măsoară sâmbătă 16 centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, unde temperatura este de minus 3,3 grade, potrivit meteorologilor, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click AICI pentru a redir

A murit camerunezul Emmanuel Kunde, fost adversar al României la Mondialul din 1990

Adevarul acum 19 minute
Emmanuel Kunde, fost fundaș al naționalei Camerunului și adversar al României la Cupa Mondială din 1990, a murit la vârsta de 68 de ani, a anunțat Federația Cameruneză de Fotbal.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
mar.

9°/20°
Iasi
acum

11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/20°
lun.

8°/21°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/13°
dum.

6°/16°
lun.

6°/17°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

17°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/18°
lun.

9°/17°
mar.

7°/18°