Poetul Mircea Dinescu a gătit bucatele servite la masa lui Marian Vanghelie care serbează azi împlinirea a 43 de ani. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
1 /.
E petrecere mare azi în PSD. Marian Vanghelie împlineşte 43 de ani. Vicepreşedintele PSD îşi sărbătoreşte ziua în restaurantul Taverna Sârbului, deţinut de Marius Tucă. "Eu nu îmbătrânesc, acum sunt în rebranduire şi în schimbare de look", a mărturisit edilul la petrecerea sa, unde au ajuns mai bine de 400 de invitaţi.
Printre aceştia, pe lângă oameni politici, se află şi patroni media (Dan Diaconescu) şi moderatori TV precum Victor Ciutacu şi Mihai Gâdea. "Va fi aşa, între prieteni. Vor veni oameni de la grupurile parlamentare ale PSD, jurnalişti din toate zonele vor fi. Sponsorul gastronomic este Mircea Dinescu care va pregăti ceva special", a declarat Vanghelie pentru EVZ.
Vanghelie încearcă să-şi impresioneze invitaţii printr-o surpriză gastronomică. La masă se vor servi bucate alese şi preparate de bucătarul Mircea Dinescu. Poetul s-a oferit personal să gătească ceva special pentru Marian Vanghelie şi oaspeţii săi.
Iliescu, la petrecere
Printre cei care au ajuns la restaurantul unde are loc aniversarea lui Marian Vanghelie se numără fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, jurnalistul Emil Hurezeanu, Ion Stan (preşedintele PSD Dmaboviţa), Rodica Nassar (vicepreşedinte PSD), Lavinia Şandru, Robert Negoiţă (vicepreşedinte PSD), Nicu Băniciou, liderul grupului PSD din Senat sau deputaţii PSD Georgian Pop, Aura Vasile şi Mihai Tudose.
Consilierul de imagine externă al primarului sectorului 5, Cozmin Guşă, este la masă cu Mircea Dinescu. La o altă masă stau liderii sindicali Bogdan Hossu şi Marius Petcu.
În urmă cu puţin timp, au ajuns la petrecerea primarului de la 5 şi vicepreşedinţii PSD Dan Nica, Constantin Niţă şi