Atelierul de instrumente muzicale tradiţionale româneşti, dedicat copiilor, îmbină crâmpeie de teatru, muzică, joc, dans şi improvizaţie. Beatrice şi Florin Iordan, iniţiatorii proiectului, vor ca prin muzică, poveşti şi joacă să-i apropie pe copii de tradiţii.

Pe un covor de iută stau întinse mai multe fluiere şi tobe, o cobză, un ţambal, o drâmbă, o dairea, clopoţei, scoici, diverse beţişoare şi o roşcovă. Beatrice acoperă instrumentele cu ştergare albe, iar apoi le dezvăluie treptat, câte unul, astfel încât să crească uimirea şi curiozitatea celor cinci copii care stau cuminţi pe câte o pernă mare, în faţa lor. „Ia să vedem, ce se ascunde aici?". „O comoară?". „Aproape o comoară", spune Beatrice şi le arată un instrument mic, de suflat, în formă de potcoavă străbătută de o limbă subţire de oţel care scoate un sunet vibrat.

Aceasta este o drâmbă. La ea cântau demult femeile din Moldova", explică Beatrice. Apoi dezveleşte scoicile, beţişoarele şi roşcova - o păstaie cafenie, plină cu seminţe uscate, care zornăie. „Oamenii pot face şi obiectele din natură să cânte. A ce sună scoicile?", întreabă ea în timp ce le ciocneşte ritmic. „Parcă merge un cal!", observă copiii. Apoi le arată tobele şi le spune povestea fiecăreia. Daireaua, de exemplu, o tobă micuţă cu zurgălăi, era folosită de ţigani când mergeau cu ursul prin sate.

Intră în lumea basmelor

Fluierele sunt specialitatea lui Florin, de profesie etnomuzicolog. El le cântă copiilor la caval, un fluier mare cu cinci găuri, în timp ce Beatrice le spune povestea „Chioruţului": un băiat care roagă o vrăjitoare să-l facă cel mai bun cântăreţ la fluier din satul lui, oferindu-i în schimb lumina ochilor.

După ce li se prezintă toate instrumentele, copiii participă la realizarea fundalului sonor al unei poveşti pe care o inventează împreună cu Beatrice. În poveste, un om merge călare în căuta