Inginerul Constantin Isac, consultant la o firmă româno-libiană, explică în ce fel a depăşit obstacolele la precipitata întoarcere din Libia şi descrie afacerile în care sunt implicaţi acolo şi români. Birocraţia - sub semnul voinţei lui Allah - complica viaţa antreprenorilor. Regimul ţinea însă ieftine pâinea, benzina şi apa, ceea ce uşura viaţa oamenilor. Până la revoltă.

Existau indicii ale revoltei? Se plângeau libienii de regim, de sărăcie?

Nu se plângeau de regimul Gaddafi sau de sărăcie înainte de izbucnirea revoltelor, poate din teamă. De altfel, pâinea e ieftină, benzina costă 50 de bani româneşti litrul. Libienii sunt lăsaţi să circule cu maşinile indiferent de starea acestora. Important e să se ţină pe roţi. Regimul le lăsa aceste libertăţi. Nivelul lor economic nu este ridicat, dar nici acela de dorinţe, aşa că părea să fie o stare de mulţumire.

Citiţi şi: Rebelii libieni pregătesc asaltul asupra capitalei

Doar după ce a căzut regimul Mubarak, în Egipt, au spus şi libienii că cei 41 de ani la putere ai lui Gaddafi sunt destui. Până la urmă, nivelul lor de trai se leagă de muncă. Nu pot muri de foame, atunci de ce să moară de muncă? De foame nu pot muri pentru că 20 de pâinici costă 50 de bani româneşti.

Cât de periculos a fost drumul spre casă?

Există o mare problemă, cu care ne-am confruntat şi noi. Telecomunicaţiile şi internetul se întrerup adesea. Cel mai greu a fost să ajungem la Tripoli, pentru că am schimbat cinci maşini. Urcam într-o maşină, apoi ne dădeam jos pentru că şoferul spunea: „Mi-e frică!“ Nici taximetriştii nu mai vroiau să meargă. Noi am plecat din Sirt cu o maşină, dar am luat o hârtie de la şantier că suntem ingineri români şi lucrăm acolo.

Sirt fiind oraşul lui Gaddafi, la toate barierele unde prezentam hârtiile aveam un permis de liberă trecere. Erau controale din câţiva în câţ