Tot mai multe femei îşi aduc pe lume pruncii şi la câteva zile după naştere îi lasă în grija altora, fără să se mai uite înapoi.Numărul abandonurilor aproape că s-a dublat în ultimii doi ani. Protecţia Copilului face faţă cu greu situaţiei, pentru că nu mai are în sistem asistenţi maternali de ajuns pentru a prelua aceşti bebeluşi.
În secţia de nou-născuţi a Maternităţii Buzău există un salon unde sunt ţinuţi bebeluşii abandonaţi de mămici. Micuţii au intrat la o zi după naştere în grija asistentelor din instituţie care trebuie să ţină locul celor care le-au dat viaţă. Din păcate, mai tot timpul salonul abandonaţilor este plin şi asta pentru că tot mai multe femei aleg să-şi părăsească pruncii.
Vârsta tot fragedă a mamelor este considerată principala cauză a abandonurilor. "Nu se poate vorbi despre un profil al mamei care îşi părăseşte copilul în spital, pentru că fiecare vine cu o istorie personală şi cu o cauză care a determinat abandonul. Cert este însă că aceste mămici sunt din ce în ce mai tinere. Dacă până anul trecut şi acum doi ani constituiau pentru noi un semnal de alarmă mămicile de vârstă 17, 18 ani, acum cuplurile au întinerit şi avem mămici foarte tinere care dau naştere copiilor şi la vârsta de 14 ani", spune Mariana Ghilinţă, asistentul social al Spitalului Judeţean Buzău.
Nou-născuţii abandonaţi nu pot să stea legal în maternitate mai mult de cinci zile de la data când medicul curant consideră că pot fi externaţi, urmând a fi preluaţi până la vârsta de doi ani de un asistent maternal. Numărul acestora din urmă este însă în scădere din cauza veniturilor salariale care s-au diminuat, motiv pentru care bebeluşii sunt ţinuţi o perioadă mai lungă în secţie.
Salariile mici sau lipsa totală a veniturilor, condiţiile materiale precare ale mamelor, ori chiar pierderea contactului cu propriile familii, sunt tot atâtea cauze c