Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rechini de baltă

Publicat in Bihoreanul, luni 28 februarie 2011 ·

Pe vremuri, un fost premier anunţa că în România nu mai e nimic de furat. Cât a fost de naiv o demonstrează de atunci toţi politicienii, a căror imaginaţie - când e vorba de umplut punga personală ori vistieria partidului - nu are limite.

BIHOREANUL a descoperit că închirierea lacurilor din judeţ se face fără niciun fel de licitaţie, în favoarea clientelei de partid. Cel mai recent exemplu e contractarea pe 10 ani a uneia din cele mai bănoase bălţi, cea de la Sântimreu, oferită unei asociaţii ce aparţine viceprimarului comunei, Kendi Dezideriu, şi unuia din cei mai importanţi sponsori ai UDMR, Guba Jeno, patronul firmei Constructorul Sălard.

Fuga după venituri

De peste 10 ani, 55 de lacuri şi bălţi din Bihor au fost concesionate de sucursala judeţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) şi de actuala Administraţie Bazinală de Ape Crişuri (ABAC) unor instituţii publice, cum sunt câteva primării comunale, dar mai ales unor structuri private, firme şi asociaţii de pescuit. La început, concesionarea s-a făcut prin licitaţii formale, dar de anul trecut fără niciun fel de licitaţie, ajungându-se ca noii administratori să plătească celor două instituţii taxe simbolice. Asta în timp ce ei practică o evaziune fiscală la vedere, încasând bani de la pescari fără a le elibera chitanţe şi fără a declara profit la Finanţe.

Startul concesionărilor l-a dat ANIF pe vremea când era condusă de actualul director al ABAC, Pasztor Sandor (foto). El afirmă că a încercat ca astfel să majoreze veniturile instituţiei, dar şi să pună în sarcina privaţilor gospodărirea lacurilor, pentru că ANIF nu are destui angajaţi. "Statul e un prost gospodar, aşa că de ce să nu-ţi completezi bugetul cu venituri proprii din închirieri?", spune Pasztor. În principiu are dreptate, numai că selecţia celor cărora ANIF le-a dat în concesiune lacurile a ajuns să se fac

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°