Un film absolut remarcabil, fără cusur, care a stârnit aplauze la scenă deschisă, mai ceva ca la teatru, în sală fiind inclusiv Excelenţa Sa Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, care, mai apoi, a fost asaltat de întrebări, la care a răspuns cu o graţie diplomatică, în acord total cu eleganţa desăvârşită de pe marele ecran.

Până acum nici supuşii Maiestăţii Sale nu ştiau prea multe despre chinul unui rege minunat, care a contat enorm în anii celui de-al Doilea Război Mondial şi care era exasperat de defectul său de vorbire, o bâlbâială care părea că-i va distruge întreaga existenţă, mai ales că era nevoit să-şi ţină discursurile către ţară în faţa nemilosului microfon, a ceea ce era socotit, pe atunci, o invenţie diabolică, o adevărată Cutie a Pandorei: radioul.

Colin Firth este desăvârşit în rolul regelui George al VI-lea, pe care îl înnobilează, la rândul său, prin prezenţa sa şi printr-un joc impecabil. El este secondat de o surprinzătoare Helena Bonham Carter, care încetează să mai fie excentrică şi se mulează perfect, în pielea mult iubitei devenite ulterior Regina Mamă, Elisabeta, centenara care a încântat lumea, prin curajul şi generozitatea sa. Al doilea star masculin incontestabil este Geoffrey Rush, logopedul australian care reuşeşte să îmblânzească neajunsul de vorbire al viitorului rege, cu multă răbdare obţinând performanţe încă mai spectaculoase (şi în plus reale) decât profesorul Higgins, Pygmalionul de altădată al Elizei. Eduard al VIII-lea, vremelnicul rege care îşi cedează tronul de dragul dublu divorţatei şi americancei doamne Simpson (interpretată de Eve Best) este alt australian: Guy Pearce (socotit foarte promiţător în „L.A. Confidential").

Interesant de remarcat faptul că scenaristul David Seidler suferea de acelaşi neajuns în copilărie, considerând a fi o traumă de pe urma războiului, în care bunicii îi muriseră în timpu