Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Model german de creştere: cu 15 magazine în plus, Deichmann şi-a dublat vânzările

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 februarie 2011 ·

Grupul german Deichmann, unul dintre cei mai mari retaileri de încălţăminte de la nivel european, aproape şi-a dublat afacerile în România în 2010, obţinând o cifră de afaceri brută de 115,98 mil. lei (27,4 mil. euro), în contextul în care economia a continuat să scadă, consumul s-a contractat cu 5,3%, potrivit INS, iar compania a deschis 15 magazine noi. În condiţiile în care mai mulţi retaileri trăgeau obloanele, retailerul german a mizat pe extindere în timp de criză, când preţul chiriilor a scăzut, iar costurile pentru deschiderea de magazine s-au redus la rândul lor. În condiţiile în care investiţia medie într-un magazin Deichmann este de 600.000 de euro, potrivit estimărilor ZF, retailerul a investit anul trecut circa 9 mil. euro în deschideri.

Deichmann are în plan să îşi continue procesul de extindere pe piaţa locală şi în 2011, când are planificate 10 magazine noi, mai ales că cifra de afaceri a companiei s-a dublat în fiecare an de la intrarea pe piaţă. Deichmann deţine în România 36 de magazine, iar dintre acestea doar cinci sunt în Capitală. Retailerul a mizat şi pe oraşele mai mici, precum Făgăraş, Bistriţa, Năsăud sau Odorheiu Secuiesc, unde puterea de cumpărare este mai mică decât în Capitală. Oficialii companiei anunţau anterior că se extind pentru că oamenii caută preţuri mici, iar în afara Bucureştiului compania are vânzări bune raportat la puterea de cumpărare, iar gradul de fidelizare este mult mai mare. Reprezentanţii nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF privind planurile pe 2011. Retailerul cu profil de discount Deichmann, intrat pe piaţa locală în 2007 - ultimul an de boom economic - a reuşit să vândă în 2010 1,36 milioane de perechi de pantofi, faţă de peste 770.000 în anul anterior, cu un preţ mediu de 20 euro/pereche, potrivit calculelor ZF. Deichmann, care are 340 de angajaţi, activează în retailul de încălţămin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 17, mai mare ca în 2019

HotNews acum 11 minute
Procentul celor care au votat până la această oră este în continuarea peste cel din 2019. Au votat 38.04% din românii din țară, în creștere de la 37,93%. În total, până la ora 17.000, au votat 6.849.991 de persoane. În diaspora, au votat 617.239 de

Prezenţa la referendumul din Bucureşti a trecut de pragul de validare

Mediafax acum 21 minute
Din cele 1.786.929 persoane înscrise în listele permanente au votat 527.820, cărora li se adaugă 8.136 de votanţi pe liste suplimentare. Astfel, rezultă o prezenţă de 30,4%, la ora transmiterii ştirii. Pentru ca referendumul local din Capitală să fi

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum o ora
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 2 ore
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum o ora
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

Dosar penal după ce vicepreşedinta unei de secţii de votare din Satu Mare s-a deplasat cu urna mobilă neînsoțită de cadre MAI

Adevarul acum 43 minute
Poliţiştii din Satu Mare au deschiat, duminică, în ziua alegerilor prezidențiale 2024, un dosar penal pentru nerespectarea regimului urmei de vot, în cazul unei femei, vicepreşedinte al unei secţii de votare, care s-a deplasat cu urna mobilă fără să

David Popovici, mesaj de patru cuvinte după ce a mers la vot. Ce a transmis campionul olimpic

Adevarul acum 33 minute
Sportivii nu au stat departe de alegerile pentru președinția României. Una dintre vocile puternice ale ”noului val”, David Popovici, a avut un mesaj pentru români, după ce a votat. După ce a fost la urne, campionul olimpic la înot i-a încurajat pe c

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 3 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 5 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum o ora
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°