Un editorial despre marile speranţe cu care am aşteptat meciul dintre Craiova şi Steaua şi demonstraţia tragică de fotbal pe care meciul de pe Ion Oblemenco a oferit-o aseară. Într-un meci colorat doar de cei 9000 de spectatori, singura constantă a fost îndîrjirea, în timp ce coerenţa tehnică şi tactică, ca să nu spunem spectacolul, a lipsit cu desăvîrşire. Citeşte mai jos un articol semnat Gabriel Berceanu.
Craiova - Steaua sau bucuria femeilor
Craiova - Steaua a fost un balet sincopat în pragul Mărţişorului. Semn că zeul fotbalului s-a întors spre femei şi a dat motiv bărbaţilor să închidă cu inima împăcată televizorul, în orice minut. Un meci de fotbal ca o partidă de box la azil, cu baloane şuierătoare spre nori. Ştiinţa se dezintegrează mai hotărît decît Urziceniul, generaţia ei de talent se fixează tot mai sigur sub diagnosticul progeriei. Steaua nu are concreteţe, echilibru, sens şi stil. În tricouri galbene, seamănă amar cu "naţionala" ultimilor ani.
Poate că frigul şi terenurile îngheţate anulează diferenţa de valoare. Însă lipsa acesteia nu produce nici lapoviţă, nici brumă, nici achiziţii, nici rezultate. Dacă pentru asemenea meciuri aşteaptă Mitică Dragomir milioane de euro, ar fi bine să pregătească două-trei scandaluri spumoase, cu blesteme de mamă şi jurăminte pe copii. Actori are.
Craiova Maxima? Lopes şi Lopez s-au baricadat greoi, diferenţele dintre ei netrecînd de bariera ultimei litere. Zoro nu are sabie, dar nici scut. Fraţii Costea şi-au risipit alternativ ţîşnirile pe bandă, în vreme ce Subotici părea la -10 grade un Everest bolovănos mutat în pripă spre Calafat. Cît despre Napoli... e pe 2 în Serie A.
Steaua de la Sevilla? Bilaşco îşi aduce aminte că e vîrf doar cînd e la doi metri de poartă şi bara îi dă pase. Dică trăieşte la trecut, Tănase la viitor anterior, iar Nicoliţ
