Valoarea companiilor care deţin platforme de socializare creşte cu miliarde de dolari de la lună la lună. Facebook valorează acum mai mult decât Ford. Twitter, deşi are pierderi, are o valoare estimată la zece miliarde de dolari. Investitorii se tem însă de o nouă bulă speculativă.
Uşurinţa cu care companiile care deţin site-uri, platforme de socializare şi portaluri de ştiri obţin finanţare este un semnal de alarmă, avertizează analiştii. Aceştia spun că ne-am putea afla la începutul unei noi bule speculative pe internet, similară celei de la sfârşitul anilor '90, când investitorii au pierdut peste 5.000 de miliarde de dolari.
„O bulă este definită prin prea mulţi bani care aleargă după active, apoi apariţia unui număr tot mai mare de acel tip de active, iar apoi necesitatea găsirii unui fraier mai mare care să le cumpere", explică Alan Patrick, cofondator al firmei de consultanţă Broadsight, citat de „The Guardian".
Citiţi şi:
Cum funcţionează prietenia virtuală
Cine câştigă în era digitală: dictatorii sau mulţimea?
Cum să-ţi creezi propria reţea de socializare
10 modalităţi prin care Facebook şi Twitter te ajută să ai o afacere prosperă
Acesta crede că că ne aflăm la începutul unei astfel de bule speculative. La începutul acestui an, Facebook Inc. a obţinut 500 de milioane de dolari de la Goldman Sachs şi de la Digital Sky Technologies, iar valoarea companiei ajungea astfel la 50 de miliarde de dolari. Acum, valoarea companiei este estimată la 60 de miliarde de dolari (producătorul de autoturisme Ford valorează 55 de miliarde de dolari), după ce mai mulţi angajaţi au anunţat că vor vinde acţiuni în valoare de un miliard de dolari.
Analiştii se aşteaptă la o listare anul acesta sau la începutul lui 2012, ceea ce ar genera profituri uriaşe pentru acţionari. De Zynga nu au auzit prea multe perso