În pragul celui de-al zecelea Congres, care s-a desfăşurat weekendul trecut la Oradea, UDMR-ul a avut de ales, în afară de un nou preşedinte, în perso ana lui Hunor Kelemen, care a câştigat fără emoţii, şi dacă întoarce armele împotriva PDL-ului sau rămâne mai departe la guvernare. Şi această decizie a fost una fără surprize, deoarece noul lider al UDMR este moştenitorul fostului preşedinte, Bela Marko, cărui îi calcă pe urmă şi din punct de vedere al tacticii "paşilor mărunţi". Ori o întoarcere cu 180 de grade, către proaspăt înfiinţata Uniunea Social-Liberală, pare exclusă.
USL a reuşit să fisureze UDMR la nivel local
Însă la nivel local, pe alocuri, lucrurile stau diferit, în sensul că maghiarii colaborează mai bine cu liberalii sau social-democraţii decât cu partenerii oficiali de guvernare, democrat-lberalii sau progresiştii. Astfel, cu o zi înaintea începerii Congresului, liderii locali ai PSD şi PNL au reuşit să semneze un protocol cu UDMR Bihor. Pe de o parte liderii locali ai USL s-au bucurat că au creat o fisură în UDMR, pe de alta Crin Antonescu şi Victor Ponta au crezut că acest lucru îi va ajuta să convingă UDMR să treacă într-o altă construcţie politică, respectiv a lor.
"Ne bucurăm că suntem primii care au produs o fisură, sperăm să fie o fisură cu urmări, în UDMR. Era nevoie de acest protocol pentru că sperăm ca în acele zone în care erau neînţelegeri, ele să dispară. Cei care conduc ţara azi, adică PDL, condus de Traian Băsescu şi marioneta Emil Boc, trebuie să dispară de pe scena politică. Pentru asta avem nevoie să câştigăm alegerile în fiecare unitate teritorială", a spus, sâmbătă, liderul PSD Bihor, Ioan Mang, la o întrunire a aleşilori locali din judeţ cu Antonescu şi Ponta.
UDMR nu întoarce armele
Noul preşedinte al UDMR, Hunor Kelemen, a spus, însă, răspicat că înţelegerile de la nivel local nu au nici o influenţă