Sirenele au răsunat prelung astăzi în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Din fericire nu a fost vorba despre vreun eveniment grav, ci doar de un exerciţiu demonstrativ al pompierilor, cu ocazia sărbătoririi a 78 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile.
Toate subunităţile de pompieri din judeţ şi-au deschis astăzi larg porţile pentru toţi curioşii care au vrut să afle mai multe detalii despre munca de zi cu zi a militarilor care apără cu viaţa lor pe cea a cetăţenilor.
În această dimineaţă curtea ISU Argeş s-a umplut de copiii, atât cei ai angajaţilor, cât şi elevi de la şcolile din Piteşti. Cei mai bucuroşi au fost micuţii care au vizitat expoziţia de tehnică şi aparatură pentru intervenţii, s-au jucat cu grenadele de exerciţiu şi au avut ocazia să fie pompieri preţ de câteva minute, urcându-se în maşinile de intervenţie. Atracţia principală au fost sirenele şi girofarurile de pe autospecialele cu apă şi de pe ambulanţele SMURD care au răsunat încontinuu.
“Vreau să mă fac pompier”
“Cel mai mult mi-a plăcut sus, în maşina de pompieri. M-am jucat cu grenadele, sunt ca în filme. Când mă fac mare vreau să fiu pompier, să sting focul ca să salvez oameni”, ne-a spus bucuros Robert, de 9 ani, din Piteşti.
Tot cu această ocazie, săptămâna trecută au avut loc în judeţ o serie de manifestări dedicate zilei Protecţiei Civile, printre care se numără un concurs de tenis de masă dedicat pompierilor, seminarii pe teme legate de activitatea pompierilor şi un scurt istoric.
Militarii au făcut şi un exerciţiu demonstrativ, arătând publicului larg promptitudinea şi profesionalismul de care dau dovadă în viaţa de zi cu zi.