“Bună, ce faci”, filmul lui Alexandru Maftei, e o ciudăţenie. Nu e nici cinstit comercial, nici amuzant pînă la capăt, nici trist, nici cu morală, dar parcă totuşi cu o morală, cu un scenariu plin de clişee, dar şi cu o replică-două bune de repetat, cu o insistenţă pe imagine şi cadre care te duc cu gîndul la o ambiţie artistică secretă.

Clişeul pe care se construieşte este ştiut, ultraexploatat: sexul şi dragostea n-au nici o legătură. Bun, e o ipoteză cu lipici la public, potenţial ratat cu graţie de Maftei. Felaţiile adolescentine presărate prin film sînt exact ca peluzele cu petunii plantate de primari în noiembrie prin centrul oraşelor. Nu ştii de ce vin, ce vor, dar arată “bine”.

Acele scene de sex adolescentin sînt vehicul de promovare (a se vedea trailerul). Sînt dovada clară că am trecut de etapa Liceenii rock’n'roll şi avem un început firav de “Romanian Pie”. Bine ar fi fost. Nu e însă nici comedie pentru adolescenţi, nu e nici romcomedie. În American Pie totul stătea sub semnul masturbării, adolescentul din Bună, ce faci este mult mai matur: întîi se satisface cu jumătate de şcoală şi abia apoi se îndrăgosteşte, sătul şi plictisit, de tocilara clasei. Iar “romcomedia” dintre părinţi e total neverosimilă.

În toate materialele de prezentare este amintită o recenzie din Variety în care se spun două fraze cheie:

“În antiteză cu naturalismul sumbru pentru care este bine cunoscut Noul Cinema Românesc, comedia romantică dulce-amăruie a regizorului Alexandru Maftei, „Bună! Ce faci?”, este ca o gură de aer proaspăt.”

Şi mai e apoi o afirmaţie cum că ar fi prima romcomedie de după 1990. Aşa o fi.

Să lucrăm însă cu declaraţia de intenţie a regizorului, Alexandru Maftei:

„Mi-am propus să fac un film de dragoste. Un altfel de film românesc. Pe care să-ţi facă plăcere să-l vezi. O poveste universală frumoasă, filmată inedit