Firmele au depus până vineri la ora 18:00, cu două ore înainte de termenul limită, 434.924 de declaraţii D112, reprezentând circa 93% din totalul documentelor care trebuiau transmise, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Vineri, 25 februarie, a fost ultima zi de depunere a declaraţiei unice pentru obligaţiile aferente lunii ianuarie.
Cea mai mare parte din declaraţii s-a depus în perioada 21-24 februarie (68% din totalul declaraţiilor depuse), cu o medie de 42 de asiguraţi pe declaraţie în cazul depunerilor online şi de 11 asiguraţi pe declaraţie în cazul depunerilor la ghişeu.
Declaraţia unică (D112) cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, informaţii care erau furnizate până la implementarea acestui sistem către patru instituţii (ANAF, CNPAS, ANOFM, CNASS).
Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 500-1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000-5.000 lei pentru persoane juridice. În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv.
Firmele au depus până vineri la ora 18:00, cu două ore înainte de termenul limită, 434.924 de declaraţii D112, reprezentând circa 93% din totalul documentelor care trebuiau transmise, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Vineri, 25 februarie, a fost ultima zi de depunere a declaraţiei unice pentru obligaţiile aferente lunii ianuarie.
Cea mai mare parte din declaraţii s-a depus în perioada 21-24 februarie (68% din totalul declaraţiilor depuse), cu o medie de 42 de asiguraţi pe declaraţie în cazul depunerilor online şi de 11 asiguraţi pe declaraţie în cazul depunerilor la ghişeu.
Declaraţia unică (D112) cuprinde obligaţiile de plată a contrib