Data nașterii cinematografiei este considerată a fi 28 decembrie 1895, când Antoine Lumiére, din Lyon, a găzduit, la Paris, un show cu imagini în mișcare. Fuseseră filmate cu camere făcute de fiii săi, August and Louis Lumiére, și prezentate cu ajutorul unor proiectoare realizate tot de ei.

A fost pentru prima dată când a fost folosit și termenul „cinematografie”, iar printre invitați se afla și Georges Méliès, un ilizionist de la Teatrul Houdini, care a început mai târziu să filmeze și să proiecteze diverse filme. Experimente existaseră însă cu mulți ani înainte. Printre ele, în 1877, cel al lui Eadweard Muybridge, care a fotografiat un cal deplasându-se cu viteză, cu ajutorul a 24 de camere. Iar în 1889, William Friese-Greene a primit un patent pentru camera sa „cronofotografică”. În aceeași perioadă, Thomas Edison lucra, în laboratorul său, la dezvoltarea „kinetografului”, patentat în 1891.

Se foloseau în acea perioadă mai multe tipuri de film pentru înregistrare și mai multe viteze de proiectare, dar în câțiva ani au devenit standard filmul de 35 mm al lui Edison și proiectarea la 16 cadre pe secundă folosită de Lumière. La acel moment, filmele aveau mai puțin de un minut și prezentau, de obicei, o singură scenă din viața de zi cu zi sau de la un eveniment sportiv, spre exemplu. Vizionările aveau loc în timpul unor spectacole de divertisment sau expoziții periodice.

Așa a început era filmelor mute, care a durat până în ani 1930. În această perioadă, filmele erau acompaniate de muzică live. În 1903, Edwin S. Porter din echipa lui Thomas Edison a îmbunătățit procesul de editare al filmelor, stabilind că unitatea de bază a filmului nu este scena, ca în teatru, ci cadrul. În 1908 existau deja 10.000 de cinematografe pe teritoriul SUA, industria începând să capete o structură clară de business ce încuraja consolidarea.

@