Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Severinenii vor cotiza în plus la servciile de salubritate

Publicat in Adevarul, luni 28 februarie 2011 ·

Atât locatarii de la bloc cât şi cei de la case vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru colectarea resturilor menajere.

Din această lună gunoiul severinenilor este mai scump. Consiliul local a aprobat hotărârea de actualizare a tarifelor încă de anul trecut.

Dacă până acum tariful era de 4,8 lei de persoană, începând din luna martie oamenii vor plăti aproape 8 lei.

Astfel, pentru populaţia oraşului asta înseamnă o scumpire cu aproape 100%.

Reprezentanţii firmei de salubritate susţin că majorarea taxelor se datorează creşterii preţului la combustibili, a inflaţiei precum şi creşterea taxelor de administrare a depozitului ecologic.

„ Pentru cetăţenii care locuiesc la bloc tariful la gunoi s-a reactualizat de la 4,8 lei de persoană/lună la 7,75 de lei de persoană/ lună, iar pentru cei care locuiesc la case tariful s-a reactualizat de la 5,02 lei de persoană/ lună la 8,02 lei de persoană/lună” a declarat Mirel Damian, directorul societăţii de salubrizare, filiala Severin.

În plus compania are de recuperat de la asociaţii datorii de aproximativ 1,5 milioane de lei, iar ultima reactualizare a tarifelor a avut loc în 2009.

Pe de altă parte această scumpire nu este tocmai binevenită pentru severineni, mai ales pentru pensionari, ai căror pensii sunt îngheţate.

Verginica Antofie preşedinta asociaţiei de proprietari bloc 7 Splai este de părere că preţurile trebuiau puţin majorate şi în mod treptat.

„ Majorarea pe care au făcut-o mi se pare enormă, adică un metru cub de gunoi costă mai mult decât apa pe care o bem. Conduc o asociaţie unde 80% sunt pensionari, care vor fi foarte afectaţi, mai ales familiile unde sunt câte trei, patru persoane. Dacă tot au mărit tarifele trebuiau să mărească acum puţin şi după de ieşeam din iarnă, de se termina cu căldura, încă puţin” ne-a declarat Verginica Antofie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°