Poli Timişoara are un nou nume pe lista de "export" pentruviitoarele perioade de transferuri. Mircea Axente a trezitinteresul unor cluburi din prima ligă spaniolă, spune impresarulatacantului, Florin Iacob.
Saltul spre Occident al fotbalistului timişorean s-ar putea datorafostului antrenor al lui Real Madrid şi FC Barcelona, sârbulRadomir Antic. Acesta locuieşte în Spania şi l-a remarcat pe Axentela amicalul Poli - Dnipro de la Marbella, partidă pe care aurmărit-o alături de Cosmin Contra.
"Domnul Antic a spus că Axente are caracteristicimoderne, e un număr 9 clasic şi l-a recomandat la două cluburi dinPrimera Division, nu pot să spun care. Apoi m-a pus în contact cucele două cluburi, ai căror reprezentanţi vor veni să îl urmăreascăpe Axente la câteva meciuri din acest retur", a declaratimpresarul Florin Iacob.
Şeful lui Poli, Marian Iancu, spune că i-ar da drumul luiAxente, în cazul în care ar primi o ofertă bună din Spania."El trebuie să dea maximum, şi clubul va fi alături de el.Însă e foarte important să facă aceşti paşi treptat, să segândească foarte bine la ofertele pe care le va primi, să meargă lao echipă la care să joace", a spus Iancu.
Propusşi la naţională
Patronul lui Poli a afirmat că Axente merită să fie convocat lanaţională. "Înainte de un transfer în Spania, eu mi-aş dorisă îl văd mai întâi convocat la naţională. Are toate şansele,pentru că nu avem la ora actuală un jucător ca el, un vârf împinsadevărat", a spus Iancu.
Poli Timişoara are un nou nume pe lista de "export" pentruviitoarele perioade de transferuri. Mircea Axente a trezitinteresul unor cluburi din prima ligă spaniolă, spune impresarulatacantului, Florin Iacob.
Saltul spre Occident al fotbalistului timişorean s-ar putea datorafostului antrenor al lui Real Madrid şi FC Barcelona, sârbulRadomir Antic. Acesta locuieşte în Spania şi l-a remarcat pe Axente