Costică Strezoiu i-a obligat pe profesori să stea opt ore la şcoală, deşi prevederea legii nu e încă în vigoare. Fostul director de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Slobozia a hotărât să dea în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Directorul Grupului Şcolar „A.I. Cuza" din Slobozia a fost demis pentru că a introdus condica de prezenţă şi i-a obligat pe profesori să stea opt ore în cancelarie, deşi prevederea din Legea educaţiei potrivit căreia aceştia trebuie să muncească 40 de ore pe săptămână nu a intrat încă în vigoare „colegii mei sunt prea fricoşi".
Costică Strezoiu susţine că decizia de a introduce condica de opt ore în şcoală nu i-a aparţinut, ci doar a pus în practică ordinul dat de inspectorul Ilie Stavăr. „El mi-a spus mie şi tuturor directorilor de şcoli din judeţ să introducem condici de prezenţă. Din păcate, acum nu mai recunoaşte, iar colegii mei sunt prea fricoşi să spună adevărul", spune Strezoiu. În replică, inspectorul şcolar general spune că nu a făcut decât să urmeze un cadru legal, aşa că a trebuit să-l demită pe Costică Strezoiu, acuzându-l de lipsă de profesionalism. „A introdus condica de prezenţă, ceea ce este ilegal. Eu nu am transmis niciunui director să introducă respectiva condică", spune Ilie Stavăr.
Considerând un abuz faptul că a fost demis, directorul Costică Strezoiu şi-a angajat avocat şi va da în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean. „Domnul Stavăr trebuia demis pentru că ne-a ordonat nouă, directorilor de şcoli, să introducem condica de prezenţă. Jurista Inspectoratului se face la fel de vinovată, pentru că şi ea ne-a comunicat acelaşi lucru. Nu pot să stau cu mâinile în sân şi să fiu călcat în picioare. Reputaţia mea a fost terfelită de această decizie de a mă demite şi am hotărât să-mi caut dreptatea în instanţă", spune Costică Strezoiu. Decizia directorului de a da în judecată inspectoratul l-a lăsat i