Oricât de naiv şi nesimţitor ai fi, n-ai cum să nu vezi că în ţara noastră "martirizată şi eroică" (vorba lui Adam Michnik) lucrurile merg brambura. Sursa: EVZ
Faptul că trăim într-o societate putredă a devenit o axiomă. Incompetenţa, corupţia, lăcomia, neruşinarea sunt însuşiri încurajate de încrengături echipate pentru jaf, pervertirea minţii şi sfidarea raţiunii. Scriu de mai multă vreme - spre iritarea unora - despre rolul jucat de presă în sinuciderea colectivă a societăţii româneşti. Ne-am bucurat, a doua zi după fuga lui Ceauşescu, de libertatea de a scrie tot ce poftim. Nunta a durat puţin, iar coşmarul s-a instalat de îndată ce agenţii kaghebişti s-au înscăunat la putere şi au început să butoneze frenetic la panourile manipulării.
N-am văzut încă vreun studiu serios despre felul în care, din prima clipă, publicaţii precum "Adevărul" (sub bagheta sinistrului Darie Novăceanu), "Dimineaţa", "Democraţia" (condusă de satrapul ideologic Eugen Florescu, mare naţionalist şi antisemit care a decis, la momentul potrivit, să ne părăsească, murind în cele din urmă în Statele Unite) furnizau muniţie pentru Televiziunea condusă, rând pe rând, de oameni al căror nume n-ar trebui să-l uităm: mai întâi, Aurel Dragoş Munteanu (trimis ulterior de Iliescu ambasador în Statele Unite), apoi Răzvan Theodorescu (istoricul obsedat de ceaţă şi legionari), Paul Everac (dramaturgul de partid şi de stat care-şi luase obiceiul să moralizeze naţia citind sâmbătă seara nişte "tablete" de-o atroce imbecilitate). Aceştia sunt principalii dascăli de minciună şi manipulare care au instituit regula după care funcţionează, de atunci încoace, presa din România.
Ticăloşia explicită a celor de mai sus a devenit, pentru generaţia care le-a succedat, un veritabil "acquis naţional", îmbrăţişat cu frenezie de cârduri de fetişcane cu jumătate de normă pe "centură", de
