Promotorul arhitecturii moderne în România interbelică mânca libelule în adolescenţă şi, cu trei luni înainte de a muri, şi-a uimit prietenii sărind în apa rece a lacului Snagov.

1 /.

Despre Horia Creangă - principalul susţinător al modernizării arhitecturii din România - s-au scris până acum două cărţi. Cea de-a doua, parţial întocmită pe seama celei dintâi, a avut o circulaţie aproape clandestină şi a văzut lumina tiparului în 1992, când se aniversau 100 de ani de la naşterea arhitectului.

Cea dintâi, tipărită în 1980, a fost scrisă de Radu Patrulius, un profesor care a strâns în volumul său mărturii ale contemporanilor lui Horia Creangă, decupaje din presa interbelică şi cercetări pe care istorici literari, precum George Călinescu sau Şerban Cioculescu, le făcuseră despre descendenţii povestitorului născut la Humuleşti. Arhitectul Horia Creangă a fost nepotul scriitorului Ion Creangă: tatăl lui, Constantin, era fiul autorului "Amintirilor din copilărie".

Primul volum se opreşte mult asupra omului. Cel de-al doilea încadrează strict opera.

Horia Creangă a luptat pe frontul Primului Război Mondial, a căzut prizonier, a urmat studiile la Bucureşti, le-a absolvit la Paris, a avut doi copii şi a murit în plină putere de creaţie, la 51 de ani.

A proiectat Cinematograful Patria şi blocul de deasupra lui - primul turn de pe Bulevardul Magheru, clădirea ARO din Braşov, Palatul Culturii din Cernăuţi, Halele Obor, fabrici ale Uzinelor Malaxa, o şcoală, locuinţe sociale, stadionul de sport al ANEF (ajuns să fie strivit sub Casa Poporului), multe imobile de raport şi o pleiadă de vile particulare, în Bucureşti şi aiurea, pe care arhitecţii prezentului le venerează, pentru simplitatea şi originalitatea lor, ca pe nişte temple pierdute în labirintul baroc al oraşelor de astăzi.

40

este număru