Pelicula britanică, cu Colin Firth în rolul principal, a demonstrat că au mai mulţi prieteni decât „Reţeaua de socializare“ în gala desfăşurată duminică noapte, la Los Angeles. „Discursul regelui“ a fost desemnat Cel mai bun film şi a mai fost premiat pentru regie, scenariu original şi Cel mai bun actor în rol principal, Colin Firth.
Patru premii cucerite din 12 nominalizări pot părea un barem nesatisfăcător, însă filmul britanic „Discursul regelui", regizat de Tom Hooper, a luat „crema" distincţiilor şi, în acelaşi timp, şi-a învins principalul competitor, „Reţeaua de socializare". Pelicula regizată de David Fincher a câştigat trei Oscaruri: pentru Cel mai bun scenariu adaptat (Aaron Sorkin), pentru Cel mai bun montaj şi Cea mai bună muzică originală (Trent Reznor de la Nine Inch Nails).
Citiţi şi: Marii „câştigători“ de la Zmeura de Aur
Colin Firth, nominalizat anul acesta pentru a doua oară consecutiv, a susţinut un discurs amuzant şi spiritual, în care a anunţat: „Cred că am ajuns la apogeul carierei mele". Firth, în vârstă de 50 de ani, a cucerit statueta datorită rolului Regelui George al VI-lea al Marii Britanii, care se luptă cu o problemă de vorbire: este bâlbâit.
Autorul „Discursului regelui", Tom Hooper, cel care a câştigat premiul pentru regie, i-a mulţumit mamei sale pentru că a descoperit subiectul acestui film, în urmă cu patru ani. Scenaristul David Seidler, câştigătorul premiului pentru Cel mai bun scenariu original, şi-a mărturisit, într-un discurs elocvent, fără poticniri, propriile probleme din trecut cu bâlbâitul.
„Lebăda neagră", emoţionată
Natalie Portman abia s-a abţinut să nu plângă atunci când Jeff Bridges a îmbrăţişat-o şi i-a înmânat statueta pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, datorită interpretării din „Lebăda neagră".
Strălucitoare şi însărcinată, actriţa î